2018-12-10 15:58


Nervii lui Viorel Ponta au cedat la Cotroceni: Orban a fost drăcuit de premier

 |  21:01
Nervii lui Viorel Ponta au cedat la Cotroceni: Orban a fost drăcuit de premier
Daniel Măgureanu

Nu-i uşor să fii prim-ministrul unei ţări ca România. Problemele românilor apasă foarte greu pe umeri şi mai ales pe cap. Cel puţin asta reiese din comportamentul pe care premierul Viorel Ponta l-a avut cu ocazia recepţiei prilejuite de Ziua Europei. Prim-ministrul l-a înjurat pe liderul PNL Ludovic Orban, care n-a făcut altceva decât să-i întindă mână.

Momentul penibil, ce ar trebui să fie specific unui troglodit pursânge şi nicidecum celui de-al doilea om din fruntea ţării, s-a consumat în prezenţa mai multor politicieni. Aceştia au confirmat că în momentul în care Orban a vrut să-l salute pe Viorel Ponta, acesta din urmă i-a spus: ”Du-te dracului, pleacă de aici!”. Contactat, liberalul a confirmat episodul suburban în care a fost implicat fără să ştie de ce. ”Da, a refuzat să dea mâna cu mine, dar a făcut chiar urât. Eu am rămas şocat, nu mi-a venit să cred. Am plecat după. Nu i-am spus nimic înainte, el era într-o discuţie cu cel puţin patru persoane, nu doar pesedişti. Ieşirea lui nu are nici o explicaţie logică, e dus cu capul. Are el o obsesie legată de mine. Dacă nu-mi spune ceva, nu se simte bine. Parcă s-a crispat aşa, a făcut un pas în faţă, unul în spate, a început să dea din mână isteric, a fost ceva... Cei de faţă au rămas trăsniţi, cei care nu erau pesedişti au plecat”, a precizat Orban.

Ponta este recidivist

Nu este prima oară când cei doi sunt într-o situaţie ce spune multe, dacă nu chiar totul, despre caracter şi educaţie. În luna ianuarie, de Ziua Unirii, Ludovic Orban s-a răsturnat cu maşina, iar ceea ce a relatat acesta ulterior naşte mari semne de întrebare asupra maturităţii, dar şi a echilibrului psihic al premierului Viorel Ponta. Aflat într-o situaţie grea, liberalul a susţinut că liderul de la Palatul Victoria a trecut cu maşina pe lângă el, s-a oprit şi i-a făcut o poză cu telefonul. 

Revenind la ceremonia de la Palatul Cotroceni, trebuie menţionat că de la eveniment a lipsit fostul preşedinte Traian Băsescu, iar alte două absenţe notabile au fost cele ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost pentru prima oară gazde ale recepţiei organizate la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, unde au participat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Printre invitaţi s-au numărat şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prefericitul Daniel. Premierul Viorel Ponta a fost prezent alături de mai mulţi miniştri din Cabinet, respectiv Robert Cazanciuc, Ioan Rus, Eugen Teodorovici, Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu. Au mai participat parlamentari din toate formaţiunile politice, europarlamentarii Norica Nicolai şi Mircea Diaconu, procurorii Livia Stanciu (ÎCCJ) şi Codruţa Kovesi (DNA), reprezentanţi ai corpului diplomatic, printre care şi Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti. N-au lipsit nici artişti sau sportivi precum Elisabeta Lipă şi Gheorghe Hagi, fostul antrenor al echipei de gimastică a României Octavian Belu, studenţi şi veterani de război.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-10

TAGURI: ludovic, orban, dracuit, premier, victor, ponta, palatul, cotroceni, klaus, iohannis, masina
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
10 Mai 2015

hahaha ce bine...s-a spart borcanul cu miere,iar acum incepe paruiala...VREAU SA VAD SI NISTE PUMNI IN GURA....SA PARIEM CA LA WRESTLING....EU SUNT FAN UNDERTAKER...SA-L VAD PE KIMJONG TONTA CUM CADE IN CAP SI CRAPA
Random image



Ultimele stiri






loading...