2016-12-11 12:13

POLITICA


Noua Republică l-ar lustra pe Băsescu

 |  21:00

Noua Republică vrea o Lege a lustraţiei mai dură: perioada de excludere din funcțiile publice ale persoanelor care au lucrat în structurile comunismului să fie de 10 ani în loc de 5. Surprinzător, Noua Republică vrea ca această lege să îi afecteze inclusiv pe demnitarii din perioada 1990-1996. 

Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de presă al liderului Noua Republică, Mihail Neamţu, care îşi motivează extinderea lustraţiei la perioada 1990-1996 prin faptul că în aceşti ani a existat un regim socialist care a înlocuit regimul totalitar. Legea lustraţiei a fost adoptată în anul 2010, însă a fost declarată neconstituţională de CCR.

Neamţu, anti-Băsescu

Comunicatul transmis de Noua Republică spune: „Căderea lui Nicolae Ceauşescu, la 22 decembrie 1989, nu a însemnat decât sfârşitul totalitarismului comunist în România. Regimul care s-a instaurat, printr-o lovitură de stat ce a făcut numeroase victime, a fost unul autoritar. Economia aflată în mâinile statului a fost jefuită în mod organizat, de la centru. Agenţii Securităţii au fost protejaţi, iar salariile lor, plătite. Mass-media a fost controlată, iar autorităţile au declanşat campanii violente împotriva opozanţilor politici. După orice măsură, acest regim a fost unul autoritar, un parlamentarism de faţadă”.

Declararea drept lustrabili a demnitarilor din perioada 1990-1996 îl include şi pe Traian Băsescu, care în această perioadă a ocupat mai multe funcţii publice.

Lustraţia extremă nu atrage

Unul dintre fondatorii mişcării Noua Republică, Dacian Ţolea, nu este de acord cu viziunea lui Mihail Neamţu. „Recunosc că am fost unul dintre susţinătorii acestei iniţiative, dar m-am retras, în principal din cauza perioadei 1990-1996”, ne-a declarat Dacian Ţolea cu referire la iniţiativa privind Legea lustraţiei venită din partea mişcării Noua Republică. Mai mult, Dacian Ţolea ne-a precizat că nu a mai vorbit de trei luni cu liderul Noua Republică, Mihail Neamţu.

Nici Sorin Ilieşiu nu a fost de acord cu ideea lustraţiei extinse la perioada 1990-1996: „Este o măsură exagerată, şi aici mă refer la perioadă. Nici măcar nu sunt credibili. Dacă se referă la Ion Iliescu, acesta este oricum lustrabil pentru funcţiile pe care le-a avut în timpul comunismului”. Sorin Ilieşiu ne-a precizat că Mihail Neamţu ar urma să îl lustreze şi pe mentorul său Andrei Pleşu, care a fost ministru al culturii în perioada vizată.

Analistul Stejărel Olaru susţine că nu a auzit de mişcarea Noua Republică şi nici de propunerea privind Legea lustraţiei. „De-a lungul timpului au fost oameni de bună credinţă care au avut iniţiativa Legii lustraţiei, nu mişcări ca Noua Republică, care nu există”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-06-30

TAGURI: noua republica, basescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

JULIAN
24 Feb 2012

Si dupa 20 de ani, observ ca tot mai apar tampiti care intretin vrajba intre romani.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Un nou cutremur puternic s-a produs în Noua Zeelandă Un cutremur cu magnitudinea 5,4 grade pe scara Richter s-a produs, marți, în Noua Zeelandă, la... 22 Noi 2016 | (0)
ANM: Cod galben de vânt puternic în nouă judeţe Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de vânt puternic... 03 Dec 2016 | (0)