2016-12-02 22:14

POLITICA


O rachetă din Gaza a lovit sudul Israelului

 |  08:51
O rachetă din Gaza a lovit sudul Israelului

O rachetă trasă din Fâşia Gaza de activiştii palestinieni a lovit sâmbătă sudul Israelului, fără să provoace victime sau pagube. Atacul nu au fost revendicat de niciun grup palestinian.

"O rachetă trasă din Gaza a căzut în sectorul Eshkol", a anunţat Micky Rosenfeld, purtător de cuvânt al poliţiei israeliene. Racheta a căzut între două case din apropierea oraşului Ashkelon, fără să facă răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit autorităţilor, casele şi un stâlp de electricitate au fost avariate.

Într-o explozie de origine nedeterminată, potrivit unor martori oculari, un membru al Brigăzilor Al-Qods, braţul armat al Jihadului Islamic, a fost rănit în dimineaţa zilei de sâmbătă la Beit Lahya, în apropierea oraşului Gaza. Deşi purtătoarea de cuvânt a armatei israeliene a declarat că nu are cunoştinţă despre nicio activitate militară israeliană sâmbătă în Fâşia Gaza, o sursă din serviciile de securitate ale mişcării islamiste Hamas a declarat că un palestinian a fost rănit într-un raid aerian israelian, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-02-21

TAGURI: rachetă, Gaza, Israel, Hamas



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image