Parlamentarii PNL şi PDL strâmbă din nas la coagularea Dreptei. Ghişe: Să nu credeţi că Frunzăverde e un personaj miraculos care uneşte Dreapta românească
2018-08-21 15:15


Parlamentarii PNL şi PDL strâmbă din nas la coagularea Dreptei. Ghişe: Să nu credeţi că Frunzăverde e un personaj miraculos care uneşte Dreapta românească

 |  21:01
Parlamentarii PNL şi PDL strâmbă din nas la coagularea Dreptei. Ghişe: Să nu credeţi că Frunzăverde e un personaj miraculos care uneşte Dreapta românească

După ce Sorin Frunzaverde, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat că are în vedere un proiect de coagulare a dreptei în jurul PNL, care să includă şi PDL, liderii democrat-liberali au precizat pentru Puterea că este prematur să se vorbească despre un partenriat între cele două formaţiuni. Mircea Toader a spus că întrucât PNL este la guvernare în cadrul USL, PDL şi PNL au fiecare drumul lui, în timp ce Gheorghe Ialomiţianu a declarat că pe termen mediu, PDL nu închide uşile niciunui partid, dar a precizat că în opinia lui, se poate vorbi despre o unificare după 2014 sau 2016. În schimb, liberalii sunt mult mai reţinuţi cu privire la un parteneriat cu democrat-liberalii, Ioan Ghişe declarând că “Frunzăverde nu este un personaj miraculos care să unească dreapta românească”.

Mircea Toader, liderul deputatilor PDL, a declarat pentru Puterea că este prematur să se vobească despere o coalgulare a PDL în jurul PNL, dar a precizat că PDL doreşte să coguleze dreapta în jurul său: „Este prematur să vorbim despre aşa ceva. Dar noi vrem să coagulăm dreapta în jurul nostru, al PDL”.

 

Toader: Este prematur să vorbim despre asta. Fiecare pe drumul lui

Întrebat dacă exclude din start o posibilă alianţă cu PDL, Toader a spus: „Nu am exclus din start o astfel de coagulare, dar este prematur să vorbim despre aşa ceva.  Fiecare îşi vede de drum. Şi mai ales că acum el este la Putere, cu USL. Acum vrea să coaguleze dreapta?Întrebat dacă Frunzăverde a rămas în relaţii bune cu democrat-liberalii, Toader a replicat: „Nu ştiu dacă o fi rămas în relaţii bune. Eu nu mai am vreo legătură cu el”, a  încheiat Toader.

Ialomiţianu: Pe termen mediu, PDL nu închide uşa vreunui partid

 

Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedintele PDL, a explicat că nu crede că poate exista o colaborare între PNL şi PDL, întrucât  liberalii se află la guvernare cu PSD, dar a precizat că pe termen mediu, PDL nu închide uşa vreunui partid: „Cu PDL vor să coaguleze dreapta? Acum când ei au un proiect pe termen lung cu USL şi sunt la guvernare? Sigur sunt multe elemente comune pe care PDL şi PNL le susţin, ca promovarea economiei de piaţă, dar de aici până la un parteneriat este  cale lungă. PDL este acum în reconstrucţie. Şi nu ştim care ar fi obiectivele acestui parteneriat, deocamdată, pentru că ar fi vorba de un parteneriat pe termen lung. Dar oricum, pe termen mediu, PDL nu trebuie să închidă uşa vreunui partid”.

Întrebat dacă în viitorul apropiat vede o coalgulare între PDL şi PNL, fostul ministru a precizat: „ Cred că am putea vorbi despre un posibil parteneriat după alegerile din 2014. Acum pentru că PSD ŞI PNL mai au de împărţit bani şi funcţii eu cred că USL va rezista cel puţin până în 2016. Dar cetăţeanul român e tot dezavantajat.”, a spus Ialomiţianu.

 

Ioan Ghişe: Să nu credem că există personaje miraculoase care unesc dreapta şi stânga

Ioan Ghişe, senator PNL, a declarat pentru Puterea că nu crede că există personaje care pot uni dreapta şi stânga în politica românească şi a punctat că atunci când PDL a vrut să se unească cu PNL, PDL a vrut să distrugă PNL: „Ştiţi, gogoriţa asta cu dreapta şi stânga românească şi unirea lor în politica românească e ceva ce eu nu mai cred. Toată povestea asta  cu coagulatul dreptei nu mai este pe primul plan. Important este ceea ce se face pentru cetăţean, ce are în program fiecare partid pentru guvernare, care sunt programele. Chiar nu mai are relevanţă. Vă pun o întrebare: China e comunistă sau capitalistă? Cam aşa e şi cu dreapta  şi stânga în politică acum”, a spus Ghişe.

Întrebat dacă personal, vede o alianţă între cele două partide, Ghişe a punctat: „Păi când PDL a vrut să se unească cu PNL, ei au vrut să distrugă PNL-ul. Nu ştiu ce o fi pe viitor”.

După ce i s-a precizat că  totuşi, Sorin Frunzăverde a venit din PDL la PNL, iar acum vrea să unească cele două formaţiuni, Ghişe a spus :„ Păi ce, credeţi că Frunzăverde e un personaj miraculos care uneşte dreapta?Haideţi să nu credem că există personaje miraculoase care unesc dreapta şi stânga românească. Cel puţin după 1990, eu chiar nu cred că mai există astfel de personaje”, a încheiat liberalul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-25

TAGURI: PDL, PNL, coagulare, alianta, coagulare dreapta, Ialomitianu, Ghise, toader





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MARIANA
25 Iul 2013

oameni buni va rog eu nu-l mai ascultati pe nulitatea asta de ghise, este un fost securist care sta ca un imbecil in Parlamentul Romaniei de pomana, acest individ ca om nu are nici o valoare este un jeg uman.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...