2016-12-02 20:02

POLITICA


Parlamentarii PDL îi bagă-n şedinţă pe miniştrii lui Boc

 |  14:08
Parlamentarii PDL îi bagă-n şedinţă pe miniştrii lui Boc
Pe lângă măsurile de remaniere a miniştrilor,premierul Emil Boc va avea de dat socoteală în faţa parlamentarilor PDL şi înlegătură cu măsurile de relansare economică pe care are de gând să le aplicedin această toamnă pentru a compensa măsurile de austeritate.Democrat-liberalul Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte al Comisiei debuget-finanţe de la Camera Deputaţilor şi unul dintre membrii echipei care alucrat la Planul “C” al Guvernului de relansare a economiei după ce TVA a fostmajortată la 24%, a precizat pentru “Puterea” că toate propunerileparlamentarilor Coaliţiei se află înacest moment în analiză la Ministerul Finanţelor. “La întâlnirea pe care o vom avea săptămânaviitoare vom afla şi care dintre aceste propuneri au fost acceptate sau nu. Eletrebuie să primească avizul Guvernului, iar Ministerul Finanţelor va elabora şiproiectele de legi necesare”, a mai spus deputatul PDL. Ialomiţianu a adăugatcă propunerea pe care el a transmis-o la minister se referă la simplificareasistemului de calcul al impozitelor pentru IMM-uri. “Acum, acest sistem estefoarte complicat şi costisitor şi asta s-a văzut şi în ultimele zile la aplicareaordonanţei privind drepturile de autor”, a mai spus Ialomiţianu. Pe de altăparte, el a arătat că de la 1 octombrie Guvernul va elimina impozitul minim,însă “nu are ce pune în loc” pentru a atrage bani la buget. “De la 1 ianuarieva fi introdus impozitul forfetar, dar va fi destul de greu să fie monitorizat,din cauza aceluiaşi sistem complicat, va fi greu să se stabilească cine va plăti acest nouimpozit”, a încheiat deputatul PDL. Întâlnirea dintre premier, miniştrii şiparlamentarii PDL la care urmează să se discute despre remaniereaguvernamentală şi despre măsurile pentru relansarea economică va avea locsăptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri, în prima zi a noii sesiuniparlamentare. Data exactă va fi stabilită luni la şedinţa Biroului PermanentNaţional al PDL.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-11-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image