2017-12-16 22:25


Parlamentul schimbă conducerea SRTV

 |  19:31
Parlamentul schimbă conducerea SRTV

19În urma votului din plen, parlamentarii au dat un vot negativ raportului de activitate al SRTV pe anul 2011, după ce comisiile de cultură au propus plenului respingere raportului. Votul a însumat 240 de voturi împotrivă şi doar 4 abţineri. Drept urmare, Consiliul de Admistraţie al SRTV a fost demis, conform legii. Motivaţia respingerii raportului a stat în situaţia economică dezastruoasă a TVR, întrucât la finalul anului 2011, TVR avea un deficit de 160,8 milioane de lei.

După vot, Zgonea a propus comisiilor să se se reunească pentru a alege un director interimar. Propunerea s-a supus la vot şi a fost adoptată cu 240 de voturi pentru, 23 împotrivă şi 7 abţineri. Pentru postul de director general TVR, USL l-a propus pe Radu Călin Cristea. În urma audierii, Cristea a obţinut votul în unanimitate de la comisii.

Iniţial, comisiile de cultură au respins raportul de activitate pe 2011 cu 16 voturi pentru şi 2 abţineri, care au aparţinut lui Cristian Ţopescu şi Brânduşei Novac. Menţionăm că membrii PDL nu au participat la vot, nici la comisii, nici în plen, invocând un viciu de procedură bazat pe faptul că nu a existat un raport de la Comisia de buget şi finanţe.

În urma votului negativ, Consiliul de Administraţie a fost demis, în frunte cu Alexandru Lăzescu, actualul director general. La comisii, au fost replici dure între membrii comisiei şi acuzaţii reciproce între PDL şi USL, mai ales între Lia Olguţa Vasilescu şi Raluca Turcan, cea care este preşedinta Comisiei de cultură de la Cameră. În plenul Parlamentului, Turcan a anunţat că cei din PDL nu vor vota nici în plen raportul activităţii TVR. De la microfonul plenului, Raluca Turcan a anunţat că Lăzescu nu a fost invitat la şedinţa din plen, dar ar fi bine să vină să susţină un punct de vedere al TVR. Lăzescu a luat cuvântul după 15 minute şi a atras atenţia că datoriile TVR sunt acumulate din anii anteriori, şi nu este o soluţie ca de fiecare dată când se schimbă majoritatea în Parlament să se schimbe şi Consiliul de Adminsitraţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-05





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova