2016-12-11 15:59

POLITICA


Partidul Social-Democrat german o devansează pe Angela Merkel

 |  17:11
Partidul Social-Democrat german o devansează pe Angela Merkel
PartidulSocial-Democrat german a devansat uniunile creştine ale cancelarului AngelaMerkel, pentru prima dată de la sosirea acesteia la putere în 2005, potrivitunui sondaj dat publicităţii. Partidul Social-Democrat, principalul partid deopoziţie, este creditat cu 32% din intenţiile de vot, faţă de 31% pentruuniunile creştine CDU şi CSU, în acest sondaj, realizat pentru cotidianul FrankfurterAllgemeine Zeitung, de Institutul Allensbach, cunoscut ca fiind apropiatmediilor conservatoare. Această scădere în sondaje a CDU, principala formaţiunedin coaliţia de guvernare, intervine în pofida unei performanţe economicesurprinzător de robuste, a creşterii exporturilor şi a scăderii rateişomajului. Alte sondaje recente realizate de institutele Forsa şi Dimapprezentau SPD şi CDU/CSU la egalitate, fiecare obţinând circa 30% dinintenţiile de vot. Potrivit Institutului Allensbach, Verzii ar obţine 17% dinsufragii dacă ar avea loc alegeri legislative duminică, liberalii (FDP),partenerii de coaliţie ai lui Merkel, ar obţine 6 procente, iar stânga radicalăDie Linke - 8,5%.

Parteneriiconservatori şi liberali ai guvernului condus de Angela Merkel s-au confruntatcu certuri de la începutul coaliţiei lor, din toamna trecută, fiind în cădereliberă în sondaje de mai multe luni, ca şi cota de popularitate a cancelarului.Între 2005 şi sfârşitul lui 2009, Merkel a condus un guvern de coaliţie cusocial-democraţii. Der Spiegel, care citează surse guvernamentale, a declaratcă Merkel, care a fost în vacanţă în ultimele două săptămâni, intenţionează săse întoarcă la Berlin cu o abordare nouă, mai fermă. Pe de altă parte,partenerii minoritari de coaliţie ai lui Merkel, Democraţii Liberi, au o ratăde susţinere de numai 6%. În aceste condiţii, SPD ar putea forma un guvern cuVerzii - coaliţia ideală pentru ambele partide.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-07-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image