2017-11-25 09:48


PDL şi-a sabotat legea pentru votul prin corespondenţă. Orgoliul lui Baconschi a contat mai mult decât Diaspora, în 2011

 |  21:01
PDL şi-a sabotat legea pentru votul prin corespondenţă. Orgoliul lui Baconschi a contat mai mult decât Diaspora, în 2011
Răzvan Mateo Mateescu

Numărul foarte mic de secții de votare și distanțele care trebuie parcurse au fost întotdeauna piedicile majore în exercitarea votului în Diaspora. Desigur, nu toți cetățenii care locuiesc pe alte meleaguri vor să voteze la un scrutin din țara de origine. Problema a fost rezolvată de țările democratice prin așa-numitul vot prin corespondență, prin votul prin procură și, de câțiva ani buni, prin votul electronic.

Încă de pe vremea lui Adrian Năstase, cetățenii românii din străinătate și-au cerut dreptul constituțional la vot. Primele valuri de emigranți au plecat din România după Revoluție, după mineriade și, în general, din cauza regimului Iliescu și a precursorilor actualului PSD. Era normal ca votul lor să fie împotriva președintelui neocomunist și a oricărei formațiuni asimiltate cu acesta și cu succesorii lui. Prin tradiție, deci, Diaspora a fost anti-PSD (fost FSN, FDSN, PDSR), iar acest partid a blocat accesul românilor din străinătate la vot tocmai din acest motiv.

Primul blocaj, la Senat

Un proiect de lege pentru votul prin corespondență a fost depus la Parlament și în 2011, propus de 55 de deputați și senatori PDL. Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, ca primă cameră sesizată, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaților. Cum era de așteptat, PSD și PNL s-au opus și au atacat cu toate tunurile din dotare un proiect care ar fi adus voturi din străinătate pentru PDL.

Motivele invocate de social-democrați și de liberali, aflați în opoziție, au fost că prin această lege PDL ar fi urmărit să creeze un mecanism pervers de fraudare a votului Diasporei pentru a câștiga alegerile din 2012 și că procedura propusă lasă loc fraudei. Un articol prevedea ca fiecare cetățean din Diaspora care își exprima dorința de a vota să primească prin poștă două buletine de vot, unul ca rezervă în caz că îl greșește pe primul. PSD a susținut că astfel va fi posibil votul dublu, cu un buletin trimis în plic și cu altul la o secție de votare.

Comisia Juridică a respins proiectul prin votul reprezentanților PSD și PNL.

PSD s-a temut întotdeauna de românii din străinătate și a făcut tot ce a fost posibil să blocheze accesul acestora la vot. Liberalii i-au urmat fără să le pese de consecințe. Se bat în piept că luptă pentru dreptul la vot al celor de departe din 2014, de când au văzut că fără Diaspora Iohannis rămânea doar „președinte de Sibiu”.

Lege ioc. Cu stimă, Emil Boc

Dar interesant este că, dincolo de atacurile opoziției de atunci, a existat și un punct de vedere al guvernului, pe care și-a pus semnătura Emil Boc, și care, practic, a subminat proiectul depus de colegii lui de partid. Executivul se arăta îngrijorat de protecția datelor personale ale celor care vor vota prin corespondență și de secretul votului lor, dar și de faptul că prevedea cheltuieli neprevăzute în Buget. Motivul real, exprimat la sfârșitul „punctului de vedere” al guvernului era că și „MAE, MAI și AEP au în pregătire” un proiect similar.

Concluzia: „Având în vedere considerentele menționate, GUVERNUL NU SUSȚINE adoptarea acestei propuneri legislative. Cu stimă, Emil Boc”. Probabil din acest motiv, majoritatea PDL nu a împins proiectul spre dezbatere, dar nici nu l-a scos. Apoi a apărut Teodor Baconschi, ministrul de Externe, cu proiectul promovat de guvern și, în principal de MAE, cu care promitea că va aduce un milion de voturi din Diaspora pentru PDL. Proiectul Baconschi urma să fie adoptat prin răspunderea Executivului. Nu a mai apucat niciodată.

Întâmplător sau nu, celălalt proiect, inițiat de parlamentarii PDL și criticat de Boc, a fost „uitat”, dar și-a urmat cursul: a trecut din Senat prin adoptare tacită, deoarece s-a depășit termenul prevăzut pentru dezbatere. Apoi a zăcut în Camera Deputaților până în… 5 martie 2013, când PDL era istorie și când a fost respins glorios de noua putere, USL. Adică același PSD neiubitor de Diaspora și aliatul său de atunci, PNL.

Ce înseamnă votul prin corespondenţă

Metoda clasică, uzitată și în alte țări, este aceea a votului prin poștă și se adresează cetățenilor din străinătate care VOR să voteze. Procedura presupune să facă o cerere către consulatul cel mai apropiat în care își exprimă dorința de a vota. Nu mai vorbim de vechea birocrație, să te duci zeci de kilometri, poate sute, să depui o hârtie: acest lucru se poate face electronic, din fotoliu, de acasă.

Dacă viitoarea lege nu va permite acest lucru, ci va cere să vină fiecare doritor, în persoană, la „ghișeu”, la ambasade sau consulate, atunci să fiți siguri că avem de-a face cu o altă cacealma: o lege care declară că ajută, dar de fapt vrea să împiedice. Să sperăm că nu va fi cazul.

După ce depune cererea, înainte cu o anumită perioadă de scrutin, cetățeanul în cauză va fi înscris într-un registru electoral, fapt care îi va da dreptul, atunci când vin alegeri, să primească acolo unde locuiește, peste hotare, un plic în care va găsi buletin de vot, formulare prin care se va identifica și un plic gol, în care își va securiza buletinul de vot prin sigilii primite tot cu această ocazie. Acest plic va fi „anonim”, adică nu va purta nici un însemn care să identifice persoana care votează. Va conține doar buletinul de vot și atât. El va fi retrimis în interiorul altui plic, alături de formularele de identificare și ce va mai spune legea, pe adresa ambasadei sau consulatului cel mai apropiat. Ultimul pas: ajunsă scrisoarea la destinație, membrii comisiei electorale vor trece datele persoanei în liste, iar plicul anonim, cu votul, va fi introdus într-o urnă, pentru a rămâne secretă opțiunea politică a votantului. Pentru acest procedeu aplicat în țările europene de mulți ani, România se zbate să elaboreze o lege și nu îi prea iese. Cum vă spuneam zilele trecute, există patru proiecte în acest sens, foarte apropiate ca formulare, dar bătaia este, desigur, pe întâietate. Fiecare dintre inițiatori vrea să își aroge meritul de a fi autor al legii în fața Diasporei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-05

TAGURI: pdl, sabotat, lege, vot, corespondenta, diaspora, adrian nastase,



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova