2016-12-07 12:41

POLITICA


PDL nu susţine cenzura presei scrise. Prigoană rămâne singur cu legea lui

 |  14:48
PDL nu susţine cenzura presei scrise. Prigoană rămâne singur cu legea lui

PDL s-a dezis de iniţiativa legislativă a lui SilviuPrigoană care prevede ca presa scrisă şi cea online să fie controlate de cătreCNA, dar iniţiatorul acestei aberaţii nu riscă nici un fel de sancţiune pentrucă este dreptul „oricărui parlamentar de a avea orice iniţiativă legislativă”.

Într-un comunicat de presă al PDL se arată că proiectulde lege „aparţine exclusiv deputatului Silviu Prigoană, şi nu Partidului DemocratLiberal”. În acelaşi document se mai arată că PDL s-a pronunţat, în permanenţă,pentru libertatea presei, chiar dacă au fost situaţii „în care parte amass-media a manifestat o atitudine exagerată referitoare la activitateareprezentanţilor formaţiunii”. De asemenea, PDL aminteşte că întotdeauna cânds-au mai propus astfel de iniţiative de cenzurare a mass-media, mai ales înperioada 2000-2004, parlamentarii democrat-liberali au respins categoric aceste„tentative legislative”. „Aceasta demonstrează că libertatea presei, garantatăde Constituţie, este un principiu pe care PDL l-a respectat şi îl va respectaori de câte ori vor exista astfel de încercări”, se mai precizează în comunicat.

De câteva zile de când s-a întors în PDL, deputatulSilviu Prigoană a reuşit să stârnească valuri cu două dintre iniţiativele salelegislative, cea privind legalizarea prostituţiei şi aceasta din urmă carecenzurează presa şi care încalcă practicile europene. Deşi a târât şi numelepartidului în aceste scandaluri, Prigoană nu poate fi sancţionat în nici un felde conducerea grupului parlamentar PDL. Liderul deputaţilor democrat-liberali,Mircea Toader, a declarat pentru „Puterea” că „orice parlamentar poate să aibăorice iniţiativă legislativă, susţinută politic sau nu”. Toader a mai arătat căgrupul parlamentar nu poate sancţiona un membru al său pentru un proiectlegislativ şi că Prigoană nu a vorbit în grup despre această iniţiativă. „Nuare susţinere din partea noastră şi nici nu va fi adoptată de Parlament, iarSilviu Prigoană poate să meargă mai departe cu ea individual”, a mai spusToader, adăugând că va vorbi şi cu ceilalţi deputaţi de la PDL care au semnatiniţiativa pentru a vedea ce anume i-a făcut să o susţină. „Probabil că aceştiaau semnat-o ca să aibă susţinere ca iniţiativă legislativă şi să poată fidepusă la Parlament”, a încheiat Toader. Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan,consideră că proiectul lui Prigoană este „cel puţin ciudat” şi „reflectă maidegrabă dorinţa acestuia de a ieşi în evidenţă”.

Băsescu: „Un pas înapoi în privinţa libertăţii deexprimare”

Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României,este de părere că iniţiativa deputatului PDL Silviu Prigoană ar fi un pasînapoi în ceea ce priveste libertatea de exprimare. „În opinia preşedinteluiTraian Băsescu, iniţiativa nu este specifică practicilor europene în domeniu.Adoptarea proiectului ar fi un pas înapoi în ceea ce priveşte libertatea deexprimare”, a spus Turcan, adăugând că şeful statului consideră căautoreglementarea este singura soluţie pentru corectarea derapajelor în acestdomeniu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-06-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image