2016-12-11 04:20

POLITICA


Perle de la USL. Opoziţia vrea capul lui Funeriu pentru că nu s-a mai putut copia la Bac

 |  19:26
Perle de la USL. Opoziţia vrea capul lui Funeriu pentru că nu s-a mai putut copia la Bac
Liderii USL îi cer demisia lui Daniel Funeriu. Explicaţia lor: ministrul educaţiei a organizat în mod„dezastruos” bacalaureatul de anul acesta. Argumentele celor din Opoziţie sunt denatură politică, ei condamnând insuficienta pregătire şcolară a celor careconduc azi România.

Victor Ponta, copreşedintele Uniunii Social Liberale, susţinecă se impune rapid demisia lui Daniel Funeriu din fruntea Ministerului Educaţiei.Preşedintele celui mai mare partid din Opoziţie agăsit ieri de cuviinţă să îl atace dur pe ministrul Funeriu pentru organizareaprea corectă, în opinia sa, a testelor. “Nu e normal ca, brusc, în examene, să ceri standarde pe care nu le-ai maiaplicat până acum. Nimic nu-l califică pe Funeriu să vorbească în numelenaţiunii, iar dacă spune, cum am înţeles, că naţiunea trebuie să aleagă întrecinste şi onoare şi şmecheri, atunci şmecherii sunt Băsescu, Boc, Igaş şi Funeriu.Igaş a luat bacalaureatul la 30 ani, Funeriu nu vorbeşte corect limba română”, aafirmat Victor Ponta. Preşedintele PC, Daniel Constantin, a susţinut şi el aceeaşiidee: “Condamnăm atitudinea dispreţuitoare a domnului Funeriu faţă de părinţiişi elevii care aşteptau un alt mesaj”. Argumentele celor doi lideri ai Opoziţieipentru demisia de urgenţă a ministrului educaţiei ar fi “umilirea profesorilor,distrugerea bazei materiale şi politizarea sistemului”.

Întrebat ce legătură e, totuşi, între tăiereasalariului profesorilor şi cunoştinţele elevilor, Ponta a nuanţat: “Nu e vorbade o singură persoană, dar Funeriu e responsabil ca şef al acestui sistem. Şi trebuiesă aibă şi cine să îndrepte problemele care există”. Deşi ar sprijini numireaunui ministru cu adevărat competent, “indiferent cine va veni din PD, se vaschimba doar atitudinea ministrului, dar programul va fi acelaşi, fiindcă e alpreşedintelui Băsescu”, a conchis şeful PSD.

Problema rezultatelor la bacalaureat a fost abordată ierişi de vicepreşedintele PSD, Marian Vanghelie. Deţinător al diplomei de bacalaureatobţinută la 33 de ani, Vanghelie s-a declarat scandalizat de ideea lui DanielFuneriu privind supravegherea examenelor.“Săracul,dacă nu ştie ce probleme are de făcut acolo, cum să poată să ajungă...? Aîncercat să creeze acest artificiu cu camerele şi a creat un dezastru. Pe fond,cred că ar trebui să plece acasă”, a comentat Vanghelie.

Dinpartea Puterii, ministrul a fost apărat de Sever Voinescu. VicepreşedintelePDL i-a felicitat, ieri, pe cei care au supravegheat examenele, fiindcă “au dovedit că în Româniase poate organiza un bacalaureat onest şi corect”. Singura diferenţă pe care ovede între bacalaureatul de anul acesta şi cel de anul trecut prin “introducereapentru prima dată a camerelor de vederi în clasă”, şi pare a fi şi în interesuluniversităţilor: “vor fi sigure că primesc, ca studenţi, tineri care au trecutun bacalaureat serios". Lui Voinescu i se pare o dovadă de cinism dinpartea Opoziţiei să obţină capital politic din emoţia celor care au picat Bacul,acuzând-ul pentru aceasta pe Traian Băsescu şi PDL. Dimpotrivă, “aceşti elevicare s-au prezentat la bacalaureat sunt, în ultimă instanţă, produsul unuisistem de învăţământ preuniversitar forjat de miniştrii Marga şi Andronescu”, aacuzat el.

Preşedintele de onoare al PSD a evitat cu prudenţă săacuze Guvernul pentru rezultatele de la Bac. Dimpotrivă, Ion Iliescu a amintitvorba care circula pe vremea sa. “Era teoria unora că 10 înseamnă perfecţiunea,iar asta aparţine lui Dumnezeu. 9 e notă la nivel de profesor, iar nota 8 era onotă de vârf pentru elev", a povestit Ion Iliescu, precizând că mediileelevilor erau mai mici pe vremea sa. Mai mult: pentru că examenul era maidificil şi era susţinut de mai puţini elevi, procentajul absolvenţilor nuajungea decât la 10% dintr-o generaţie, deci şi mai mic decât acum.

De precizat că la conferinţa de presă a USL susţinutăieri de preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cel al PC, Daniel Constantin, alipsit copreşedintele Uniunii, Crin Antonescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-11-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image