2018-07-22 02:06


Plan FMI pentru Spania

 |  13:02
Plan FMI pentru Spania

Raportul Fondului Monetar Internaţional care urmează să fie publicat săptămâna viitoare, estimează între 40 şi 80 de miliarde de euro suma necesară pentru salvarea băncilor spaniole.

FMI ia în calcul două posibile soluţii pentru salvarea de la faliment a băncilor spaniole. Prima soluţia ţine cont de situaţia actuală şi are în vedere suma de 40 de miliarde dolari destinată unui grup de 10 bănci, între care şi Bankia, pe care guvernul spaniol intenţionează să o salveze cu un ajutor istoric de peste 23 de miliarde de euro.

O a doua soluţie ar putea fi aplicată, în cazul unei recesiuni severe, care implică suma de 80 de miliarde de euro pentru salvarea întregului sistem financiar spaniol, un scenariu însă puţin probabil potrivit unor  surse spaniole.

Executivul spaniol urmează să ia o decizie în termen de cincisprezece zile în ceea ce priveşte recapitalizarea băncilor sale şi un eventual ajutor internaţional, a declarat miercuri ministrul de finanţe spaniol, Luis de Guindos, în Parlamentul European de la Bruxelles. De asemenea Madridul aşteaptă şi auditul a două cabinete private privind un posibil ajutor  pentru redresarea băncilor.

După solicitarea de asistenţă financiară cerută de Bankia, a treia bancă a ţării, Spania a devenit un motiv de îngrijorare, investitorii temându-se că nu-şi va putea asuma singură obligaţiile financiare şi că va fi nevoită să ceară ajutor extern. Spania a refuzat până în prezent o salvare după modelul Portugaliei, Irlandei şi Greciei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-08-29

TAGURI: plan, fmi, spania





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova