2018-10-22 16:30


PMP, despre finanţarea Catedralei Mântuirii Neamului: Votul negativ dat de USB şi PNL e o abordare populistă

 |  12:53
PMP, despre finanţarea Catedralei Mântuirii Neamului: Votul negativ dat de USB şi PNL e o abordare populistă

PMP a anunţat sâmbătă, într-un comunicat de presă, referitor la finanţarea Catedralei Mântuirii Neamului, că votul negativ al celor de la USB şi PNL în acest sens demonstrează o abordare populistă care nu are nimic în comun cu agenda comunităţii.

"În cadrul şedinţei din 28 iulie a.c., consilierii PMP au votat în favoarea acordării unui sprijin financiar pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ca urmare a solicitării Bisericii Ortodoxe Romane", se arată în comunicatul citat.

PMP a mai precizat că USB şi PNL induc în eroare opinia publică, iar finanţarea unor proiecte "destinate promovării spiritualităţii" nu înseamnă excluderea finanţării unor proiecte din educaţie sau sănătate.

"Prin urmare, asocierea acestor teme este falsa şi nu are niciun fundament. Votul negativ dat de consilierii USB şi PNL demonstrează o abordare populistă, care nu are nimic în comun de fapt cu agenda comunităţii", precizează PMP.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-30
Citeste si:
Dan Tudorache: Patriarhia a cerut primăriilor de sector 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

TAGURI: pmp, finantare, catedrala, mantuirii, neamului, vot, negativ, usb, pnl, abordare, populista
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
30 Iul 2016

UDREA DIN PLESCOI...SA O FACETI STATUIE CA PE COLOSUL DIN RODOS CU PICOARELE DESFACUTE LA INTRARE...MAARE PREOTEASA A LUI 666LICURICIUL666...CINE VINE LA CATEDRALA SA-I LINGA MARUL(MINGEACUL) DINTRE PICOARELE DESFACUTE...IN LOC DE BILET DE INTRARE..IAR PATRIARHUL "VOTATI PONTA" SA DEA TURE CU MERCEDESUL 600 IN JURUL CATEDRALEI...PILOT DE RALIU,IAR PONTA COPILOTUL.....DEJA ATI DEVENIT BISERICA S-R-L...UN FEL DE LOBBY PENTRU POLITICIENII CORUPTI...MAI VINE DRACU LA VOI SA SE INCHINE...PUTETI SA CONSTRUTI ORICE..DEGEABA
CROCODILUL FLAMAND
30 Iul 2016

CUME CU PATRIARHUL"VOTATI PONTA"...MARE SPAGAR PENTRU MOSCHEILE LUI ERDOGAN..DOMNULE PREAFERICIT...HOTARATI-VA ODATA ..CE VRETI....LOBBY IN POLITICA..MOSCHEIE...BORDEL CU MINGEACUL LUI UDREA...SAU MERCEDES DE LUX CU SERVITORI LA SCARA...SAU POATE TOATE LA UN LOC...SI DACA SE POATE SI UN CAZINOU PE DEASUPRA CADOU DE LA BECALI..CU RULETA DE AUR..SI JETOANE CU MOACA LUI 666ISARESCU666..SA PUNETI MAICUTELE SA INVARTA RULETA...SI PREOTII SA DEA NISTE BANI CU CAMATA....TRAILES BAHTALO....CAPITALISMUL DE CUMETRIE
CROCODILUL FLAMAND
30 Iul 2016

CAZINOUL DIN MARIOTT...CEA MAI BUNA BISERICA PENTRU PREAFERICITUL.ARE PARCARE DE LUX PENTRU MERCEDES..ARE CRUCE LA RULETA,DOAR CA SE CAM INVARTESTE....NO MORE BETS PLEASE....DOAMNE MILUIESTEEEEEEE...ALELUIA BROTHER
CROCODILUL FLAMAND
30 Iul 2016

GHITZA SA FIE MARE PATRIARH...SA LE DEA BANI CU CAMATA LA JUCATORII DIN MARIOTT..SI DIN CAND IN CAND CATE O SPAGA LUI BARONEASA NICHOLSON DACA FACE SCANDAL...SI NISTE PARTIDE DE SEX CU FETITZELE DE 10ANI SI PRIETENII LUI BIVOLARU
Random image



Ultimele stiri






loading...