2018-12-13 00:08


PNL a depus MOȚIUNEA simplă pe AGRICULTURĂ. Va fi dezbătută marţi şi votată miercuri

 |  14:34
PNL a depus MOȚIUNEA simplă pe AGRICULTURĂ. Va fi dezbătută marţi şi votată miercuri

Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a depus, miercuri, în plen, moţiunea simplă pe agricultură, intitulată 'După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea". Moţiunea va fi dezbătută marţi şi votată miercuri.

"Din cauza incompetenţei şi a modului dezastruos în care a fost gestionată evoluţia pestei porcine africane, constatăm că România este ţara cea mai lovită de această epidemie. Pentru că s-a compromis pentru multă vreme de aici înainte creşterea porcului şi industria de profil din România, pentru că s-a atentat la siguranţa naţională şi la securitatea alimentară a românilor, pentru a opri acest dezastru, am fost nevoiţi şi obligaţi să depunem această moţiune", a spus deputatul PNL Adrian Oros.

Moţiunea simplă pe agricultură depusă de deputaţii liberali va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor marţi, de la ora 16,00, iar miercuri va fi supusă votului.

"Despre moţiunea simplă, luni nu este în ţară domnul Daea, este plecat la Viena, se întâlneşte cu comisarul european pentru Agricultură. Luni vom face plen, marţi, de la ora 16,00, facem un plen special pentru citirea şi dezbaterea moţiunii simple, iar votul final se dă miercuri, în şedinţa de vot final. Implicit a picat şi chestiunea cu 'Ora Guvernului' de luni, la care era invitat domnul Daea, pentru că e plecat la Viena", a spus secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-19

TAGURI: PNL, motiune simpla, ministrul agriculturii, daea,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...