2016-12-11 06:30

POLITICA


Politica fără intelectuali

 |  21:00
Politica fără intelectuali

Faţă de epoca anilor ’90, raporturile intelectualilor cu politica s-au schimbat. Nu mai sunt vânaţi pentru a fi bătuţi, ci sunt vânaţi, de forţele politice, pentru imagine.

Acuzat că a fost „intelectualul lui Băsescu”, Andrei Pleşu s-a declarat, după atacul preşedintelui împotriva Regelui, „dezamăgit ireversibil”. Mai mult, dezvăluie, pe blogary.ro, că a fost folosit doar pentru imagine. Încurajaţi de acest tip de „divorţuri”, adversarii din PSD revendică rolul de portavoce a oamenilor de cultură.  „Intelectual de stânga este pleonasm. Numai în ţările bizare există şi intelectuali de dreapta. În toate ţările civilizate, intelectualii care îşi respectă statutul sunt de stânga”, declara, recent, deputatul PSD Victor Socaciu. Adrian Năstase îi invită şi el pe nemulţumiţii de Băsescu sub tutela PSD. „Am observat că intelectualii din România de obicei se enervează atunci când vorbeşti într-un anumit fel despre trecut. Poate că este un moment favorabil pentru a declanşa o reacţie la fel şi în legătură cu prezentul”, spunea, zilele trecute, Năstase participanţilor la un simpozion cultural. 

Fosta consilieră a preşedintelui Constantinescu, Zoe Petre, e una dintre cei care refuză. “Cantautorul Socaciu nu ştiu dacă se pricepe la istoria ideilor. PSD visează din ’90 să-şi anexeze intelectualii, dar n-o să reuşească. O alianţă între PSD şi PNL susţin, dar cu ideile lui Năstase n-am nimic în comun. La noi comunismul a grevat foarte mult pe stânga, iar PSD reprezintă dorinţa de înavuţire”, declară, pentru „Puterea”, Zoe Petre.

Nici preşedintele GDS, Radu Filipescu, nu poate distinge o cauză a intelectualilor. „Am făcut armata cu dl Socaciu, era foarte bun la şah. Spre deosebire de el, nu pot să mă exprim despre ce trebuie să facă intelectualii. Într-o dictatură opţiunea e clară, acum situaţia e discutabilă”, ne explică Filipescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-09-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SIR
01 Aug 2011

cine a zis? socaciu? asta cine drak mai e?maimuta de zoe ii critica pe uslasi pe net dar le sustine ideile la tvurile mogulesti!o panarama!

Adauga un comentariu

Random image