2016-12-03 17:52

POLITICA


Politicienii au luat lecţii de patriotism de la bucureşteni. Nici un membru al Guvernului sau al instituţiilor importante nu a venit la parada de la Arcul de Triumf, aşa cum obişuinau în fiecare an

 |  20:06
Politicienii au luat lecţii de patriotism de la bucureşteni. Nici un membru al Guvernului sau al instituţiilor importante nu a venit la parada de la Arcul de Triumf, aşa cum obişuinau în fiecare an

Paradamilitară de la Arcul de Triumf s-a desfăşurat, ieri, în prezenţa a peste 2.500de persoane, însă la evenimentul dedicat Zilei Naţionale, la Bucureşti nu afost prezent nici un ministru.

Paradaorganizată tradiţional la Arcul de Triumf pentru a marca Ziua Naţională aînceput odată cu sosirea la eveniment a premierului Emil Boc. Acesta a fostîntâmpinat de şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, ulteriorşefului Guvernului fiindu-i prezentat onorul de către Regimentul de Gardă MihaiViteazul. Acest aspect a stârnit controverse în condiţiile în care MirceaGeoană, preşedintele Senatului şi al doilea om în stat, era prezent laeveniment şi unele voci au considerat că lui trebuia să i se prezinte onorul.Întrebat pe această temă la finalul ceremoniei, Emil Boc a explicat că a fostdesemnat în acest sens, marţi, de şeful statului.

Pelângă absenţa preşedintelui, care, în anii trecuţi, făcea băi de mulţime cuocazia paradei, acum fiind plecat la Summitul OSCE de la Astana, au mai lipsitde la eveniment ministrul de externe şi chiar al apărării, care îl însoţesc peTraian Băsescu. De altfel, nici un membru al cabinetului Boc nu a venit laPiaţa Arcului de Triumf. Nici şefii principalelor partide, preşedintele CamereiDeputaţilor şi alţi şefi de instituţii care anul trecut participau la evenimentnu au fost prezenţi.

Parada,condusă de cel mai tânăr general

Auvenit însă mulţi foşti miniştri: Adriean Videanu, Petre Roman, EmilConstantinescu. Au venit, de asemenea, directorul SRI, George Maior, CorneliuVadim Tudor, ambasadorii acreditaţi la Bucureşti şi şefii categoriilor de forţeale Armatei.

Poatecel mai important este însă că la eveniment au participat peste 2.500 deoameni, potrivit datelor Jandarmeriei, informează Mediafax. Adunaţi în PiaţaArcului de Triumf cu aproape o oră înainte de începerea evenimentului,bucureştenii entuziaşti – dintre care mulţi au venit cu steaguri - s-au bucuratde spectacolul pe care militarii l-au oferit de Ziua Naţională.

Peste1.500 de militari au defilat pe sub Arcul de Triumf în acorduri de muzicămilitară. Comandantul paradei în acest an a fost generalul de brigadă NicolaeCiucă, comandantul Brigăzii 282 Mecanizată "Unirea Principatelor",unul din cei mai tineri generali ai Armatei României. El a fost prezent întoate misiunile în care Armata Română a participat cu trupe, respectiv înteatrele de operaţii din Angola, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Afganistan şiIrak.

Aufost reprezentate toate categoriile de forţe şi au fost prezentate vehiculemilitare, tancuri şi alte tipuri de tehnică militară care au stârnit admiraţiamai ales în rândurile copiilor.

Undrill-team din Regimentul de Gardă Mihai Viteazul a prezentat un exerciţiu demăiestrie cu puşti, militarii fiind aplaudaţi de cei prezenţi. A fost, de asemenea,spectaculoasă defilarea, pe sub Arcul de Triumf, a reprezentanţilor unuiregiment de Cavalerie. La Paradă au mai participat cu efective şi tehnică şiMAI, SPP şi SRI.

Paradăfără aparate de zbor, al treilea an consecutiv

Avioaneleşi elicopterele programate să survoleze Şoseaua Kiseleff şi Arcul de Triumf nus-au ridicat de la sol, în al treilea an consecutiv, din cauza condiţiilormeteo. Primele formaţii care urmau să execute survolul erau formate dinelicoptere IAR-330 Puma SOCAT de la Flotila 90 Transport Aerian (Otopeni),Flotila 71 Aeriană (Câmpia Turzii) şi de la Flotila 95 Aeriană (Bacău). Deasemenea, avionul de transport scurt mediu-curier C27 J SPARTAN urma săparticipe pentru prima dată la parada dedicată Zilei Naţionale, însoţit de douăavioane IAR-99 ŞOIM. Erau programate să decoleze şi un avion C-130 Hercules, unavion IAR-99 ŞOIM, ultimul elicopter care survola Piaţa Arcului de Triumfurmând să fie IAR PUMA NAVAL, care face parte din Grupul de Elicoptere alForţelor Navale.

Cluj-Napoca.Membriai Gărzii Maghiare, reţinuţi de jandarmi

Optmembri ai Gărzii Maghiare au fost ridicaţi de jandarmi, ieri-seară, de pe ostradă din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde au arborat drapele străine şiau fost duşi la Secţia 1 Poliţie pentru a fi legitimaţi, transmitecorespondentul Mediafax. Membrii Gărzii Maghiare intenţionau să participe, înPiaţa Unirii din Cluj-Napoca, la o acţiune de aniversare a 92 de ani de laînfiinţarea Gărzii Secuieşti, dar nu au primit autorizaţie din partea Primăriei.Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, Ilie Milici, adeclarat corespondentului Mediafax că cele opt persoane au fost ridicate de pestrada Iuliu Maniu în timp ce se îndreptau spre Piaţa Unirii. "Jandarmiiau ridicat de pe strada Iuliu Maniu opt persoane, membre ale Gărzii Maghiare, pentruarborare de drapele străine. Acestea erau îmbrăcate în uniforme negre specificeşi aveau asupra lor drapele ale Gărzii Maghiare şi ale Ungariei. Au fost dusela Secţia nr. 1 Poliţie pentru a fi legitimate", a spus Milici. Potrivitacestuia, din grup fac parte atât membri ai Gărzii Maghiare veniţi din Ungaria,cât şi membri din România. În Piaţa Unirii a fost prezent, ieri-seară, şi ungrup al organizaţiei Noua Dreaptă. Garda Secuiască a anunţat pe site-ul propriucă îi aştepta pe membri în cursul serii de ieri pentru a aniversa 92 de ani dela înfiinţarea acesteia. Reprezentanţii Gărzii au cerut autorizaţie de laPrimărie, dar aceasta le-a fost refuzată pe motiv că în Piaţa Unirii au locmanifestări dedicate Zilei Naţionale a României.

AlbaIulia.Băsescuşi liderii PDL, ironizaţi

Maimulţi tineri au distribuit, în cadrul manifestărilor de la Alba Iulia,fluturaşi în care preşedintele Traian Băsescu şi unii dintre liderii PDL suntironizaţi, transmite corespondentul Mediafax. Fluturaşii conţin fotografii cuAlbert Einstein, Mahatma Gandhi, Isaac Newton şi Bill Gates sub care suntscrise mesaje precum "Genius mind", "Great mind","Extraordinary Mind" şi "Brilliant mind", iar în partea dejos sunt fotografii cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Emil Boc, cuVasile Blaga, cu Elena Udrea, cu Elena Băsescu şi cu Roberta Anastase însoţitede mesajul "Never Mind". Pe spatele fluturaşilor este tipărit mesajul"Nu incompetenţa, rapacitatea sau reaua-voinţă au sărăcit poporul român!Pasivitatea, neimplicarea, lehamitea elitelor şi a oamenilor de bun-simţ,precum şi nereformarea partidelor politice este cauza".

Primaruldin Alba Iulia i-a ironizat pe cei care fac politică de 1 Decembrie, după ce aarborat drapelul naţional „pictat” cu portocaliu

Primarulmunicipiului Alba Iulia, Mircea Hava, le-a mulţumit în discursul rostit cu ocaziaZilei Naţionale a României celor care au venit la Alba Iulia "ca să simtăromâneşte", dar şi "celor care, chiar de 1 Decembrie, facpolitică" şi "celor care îşi amintesc o dată pe an de AlbaIulia". Pe Catedrala încoronării din Alba Iulia a fost arborat drapelulromânesc care avea inclusă şi culoarea portocalie.

MirceaHava, liderul PDL Alba, s-a declarat emoţionat pentru că a văzut oamenii carevin la Alba Iulia pentru 1 Decembrie şi pentru Alba Iulia, transmitecorespondentul Mediafax. "Este o emoţie normală, este o emoţie firească,este emoţia unui om care îşi aşteaptă oaspeţii. Niciodată nu invităm pe nimenispecial la Alba Iulia. Oraşul are porţile deschise pentru cei care vin aicipentru Alba Iulia şi să simtă măcar o dată româneşte. Le mulţumesc şi celorcare îşi amintesc o dată pe an de Alba Iulia, le mulţumesc că au venit aici. Lemulţumesc şi celor care vin aici ca să fie ei văzuţi, nu Alba Iulia. Lemulţumesc şi celor care, chiar de 1 Decembrie, fac politică. Le mulţumesc latoţi pentru că astăzi trebuie să fim buni şi să le mulţumim la toţi care auvenit la Alba Iulia pentru că fiecare a avut un ţel legat de Alba Iulia,fiecare s-a gândit la Alba Iulia indiferent cum s-a gândit şi lucrul acestaeste esenţial", a spus Mircea Hava. Primarul din Alba Iulia a mulţumit înfinal tuturor românilor care au venit la Alba Iulia "ca români".

Pesteo mie de persoane au participat la manifestările de la Alba Iulia. Printreacestea s-au aflat fostul premier Victor Ciorbea, secretarul de stat în MinisterulEducaţiei, Oana Badea, vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş, fostulministru al apărării, Teodor Atanasiu, în prezent deputat, şi mai mulţiparlamentari şi politicieni locali.

Ungrup de tineri de la mai multe organizaţii studenţeşti şi patriotice din ţarăşi din Republica Moldova, purtând steaguri şi fulare tricolore, a afişat unbanner pe care era desenat un cap de porc şi era scris mesajul"Politicianul", strigând "Fără politică în această zi sfântă!","Basarabia, pământ românesc!" şi au afişat un banner cu hartaRomâniei Mari.

Reprezentanţiiinstituţiilor publice şi ai celor mai multe partide au depus coroane de flori,cu excepţia reprezentanţilor UDMR. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a depus ocoroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, el fiind aplaudat de membrii şide simpatizanţii partidului, în timp ce reprezentanţii PDL Alba au fostfluieraţi şi huiduiţi din mulţime la depunerea coroanei de flori.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638951-09-16

Mai multe imagini:
Politicienii au luat lecţii de patriotism de la bucureşteni. Nici un membru al Guvernului sau al instituţiilor importante nu a venit la parada de la Arcul de Triumf, aşa cum obişuinau în fiecare an
zoom
Politicienii au luat lecţii de patriotism de la bucureşteni. Nici un membru al Guvernului sau al instituţiilor importante nu a venit la parada de la Arcul de Triumf, aşa cum obişuinau în fiecare an
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image