Ponta îi replică lui Băsescu. Preşedintele „e supărat" că nu călătoreşte
2018-08-21 16:56


Ponta îi replică lui Băsescu. Preşedintele „e supărat" că nu călătoreşte

 |  12:50
Ponta îi replică lui Băsescu. Preşedintele „e supărat" că nu călătoreşte

Premierul Ponta a afirmat, vineri, la un simpozion organizat de Ziua Justiţiei, că şeful statului "e supărat că nu mai merge pe nicăieri", după ce joi seara preşedintele Băsescu l-a acuzat că a plecat fără mandat în patru state din Asia. Premierul a subliniat că, în timpul turneului asiatic, nu a avut nevoie de mandat din partea liderului de la Cotroceni, argumentând că nu l-a întrebat nimeni de preşedinte în cursul vizitelor sale.

"Pentru domnul Băsescu a fost catastrofal faptul că peste tot în lume, în Europa, liderii politici vor să vorbească cu primul-ministru, ştiind că am legitimitatea dată de vot şi sprijinul politic în Parlament - e un lucru normal. Nu mi-a cerut nimeni niciun mandat pentru simplu motiv că nu m-a întrebat nimeni de domnul Băsescu pe unde am fost. Vizitele mele - şi le voi continua, peste două săptămâni o să mergem în Spania, în toamnă avem iarăşi un program important - vizitele mele au în primul şi în primul rând un caracter economic, pentru că eu răspund de economia României şi încerc să ţinem creşterea economică, să folosim deblocarea fondurilor europene, să creştem investiţiile, aceasta este sarcina care îmi revine în mod constituţional şi prin votul oamenilor. Evident că o să mi-o îndeplinesc în continuare", a explicat Victor Ponta, scrie Agerpres.

Potrivit lui Ponta, criticile preşedintelui pot fi explicate prin faptul că acesta "e supărat că nu merge nicăieri". "Ce să zic! Domnul preşedinte Băsescu, îl înţeleg, e pe final de mandat, e supărat că nu merge nicăieri. Dacă vrea... a fost anul acesta în Peru sau în Chile. Oriunde vrea să meargă, poate să meargă. E problema domniei sale. Preşedintele face ce a făcut de nouă ani. Scandal. Eu trebuie să mă ocup de problemele de zi cu zi. Ce zice domnul preşedinte e interesant pentru dvs, pentru mine - nu", a adăugat primul ministru. Ponta a precizat că nu există o decizie a Curţii Constituţionale care să prevadă că are nevoie de mandatul preşedintelui pentru a efectua vizite externe. "Există o singură decizie luată cu cinci la patru anul trecut referitoare la prezenţa la Consiliul European. Domnul preşedinte vă mai păcăleşte. Adică se bazează pe faptul că jurnaliştii nu se interesează", a argumentat premierul.

Joi, Băsescu a afirmat că premierul a plecat în turneul din Asia fără mandat şi că aceste lucruri nu pot fi tolerate pentru că există un acord de cooperare instituţională. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-05
Citeste si:
Traian Băsescu: Între mine şi Moscova există o neîncredere reciprocă
Ponta îl vrea demis pe Băsescu: Am fost peste 50% la referendum
Traian Băsescu: Ponta a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ce spune
Traian Băsescu insistată asupra renunţării la mercantilismul din educaţie, pentru a nu mai avea generaţii sacrificate

TAGURI: Ponta, Băsescu, atac, mandat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...