2019-04-23 17:18


Ponta şi Antonescu au discutat despre modificarea Legii ANI

 |  21:01
Ponta şi Antonescu au discutat despre modificarea Legii ANI

Premierul Victor Ponta este prins între ciocan şi nicovală pe tema modificării regimului incompatibilităţilor privindu-i pe aleşii locali. De o parte, parlamentarii şi baronii locali ai USL cer castrarea legii, de cealaltă parte Comisia Europeană a avertizat cu piatra de moară legată de gâtul Guvernului, numită Mecanism de Cooperare şi Verificare, adică Raportul pe Justiţie. Dacă primul demers întreprins de vicepremierul Liviu Dragnea de a tăia avântul Agenţiei Naţionale de Integritate în declararea ca incompatibili a aleşilor locali a eşuat, acum lucrurile au devenit mai serioase, încât a fost nevoie de o discuţie Victor Ponta - Crin Antonescu în vederea unei decizii. Marţi după-amiază, cei doi, abia întorşi din vacanţă, au dezbătut tema la sediul PNL.

Cei mai vocali parlamentari se pronunţă pentru o modificare urgentă a regimului incompatibilităţilor, în acest sens invocându-se argumente aberante precum nevoia de alegeri anticipate, atentat la siguranţa naţională şi schimbarea ministrului de Justiţie dacă nu susţine proiectul.

Clarificare legislativă

"Nu s-a pus nici o secundă problema presiunii asupra ANI. Ce presiune să facem asupra ANI? Când PDL avea foarte mulţi primari, mulţi dintre ei în aceeaşi situaţie, că nu s-au apucat 1.000 de oameni să facă şmecherii - aici avem chiar de-a face cu o problemă de sistem şi de interpretare a legii - ANI nu a sesizat chestiunea asta. Desigur, sunt 1.000 de primari, dar ce plăcut este pentru ANI să pigulească aşa câte unul. Iohannis, s-a nimerit Iohannis. Moloţ, s-a nimerit Moloţ. Nicuşor Constantinescu, doar n-o să-i ia pe toţi 1.000. Luăm pe sărite, cum vrem, ne împiedică cineva? Independenţa justiţiei, sigur", a afirmat marţi Crin Antonescu.

El a subliniat: "Pe de altă parte, aşa cum primarul Klaus Iohannis a explicat, ei au fost în situaţia de a intra ca reprezentanţi ai administraţiei locale în aceste consilii, tocmai în condiţiile în care existau reglementări şi europene care practic cereau acest lucru. (...) Ceea ce cer primarii, din câte ştiu eu, cerere pe care o susţin, este să se facă o clarificare de natură legislativă", a susţinut liderul PNL.

Prevederile nu se aplică retroactiv

O sută de aleşi locali sunt în stare de incompatibilitate şi nu peste 1.000, cum s-a vehiculat în mod exagerat. Clarificarea a fost făcută de şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, la un post tv. El a explicat că cifrele au fost umflate tocmai pentru a pune presiune pe modificarea Legii incompatibilităţilor. Însă, a atras atenţia preşedintele ANI,  chiar dacă s-ar schimba legislaţia actuală situaţia de incompatibilitate rămâne, deoarece legea nu se aplică retroactiv.  “Deocamdată ANI a identificat stări de incompatibilitate în legătură cu apartenenţa la aceste regii autonome sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară în 50 de cazuri. Sunt alte câteva zeci de cazuri care sunt conexe acestor situaţii. Cifra pe care a avansat-o doamna Gâju (prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România - n.r.) nu este reală şi nu corespunde datelor pe care le are ANI. Doamna Gâju este unul dintre primarii care au fost identificaţi în stare de incompatibilitate. Aleşii locali spun doar o parte din problema creată. Legea este foarte clară. Aleşii locali îşi pot desemna reprezentanţi, ei nu pot să spună că nu au ştiut de această prevedere legală", a precizat Horia Georgescu.

O schimbare ce nu este fezabilă

El a subliniat: “Cred că este o exagerare. Cred că dânşii vor să genereze prin acest gen de abordări o schimbare legislativă care, din punctul nostru de vedere, la acest moment nu este fezabilă. Primului-ministru probabil i-au fost aduse la cunoştinţă nişte date care au fost prezentate trunchiat. Noi, în acest moment, nu avem mai mult de 100 de cazuri de incompatibilitate de la începutul anului identificate în ceea ce priveşte aleşii locali”. Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, a susţinut că aproximativ 1.200 de primari se află în incompatibilitate din cauza prezenţei în conducerea societăţilor comerciale aflate în subordinea lor.

Sunt necesare modificări

“Trebuie modificată legea în acest sens şi trebuie avută o discuţie şi cu reprezentanţii ANI şi cu reprezentanţii Guvernului, respectiv cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, astfel încât încălcări ale legii să nu poată avea loc, dar, în acelaşi timp, acolo unde alesul local - şi aici este vorba de primar sau de consilier local - se află într-o stare de incompatibilitate (...) printr-o hotărâre definitivă hotărâtă de către instanţă acel om trebuie să suporte consecinţe", a afirmat deputatul Florin Iordache, într-o declaraţie pentru RFI. El a susţinut că nu este "normal" ca sute de primari de la nivelul ţării să se afle într-o situaţie de incompatibilitate, pentru că au reprezentat localitatea într-o regie precum cele de salubritate, de apă, de canal. “Practic, el ce face acolo? Încearcă să obţină nişte condiţii mai bune pentru localitate, încearcă şi ca serviciile acelei regii să fie mai bune pentru localitate, deci nu are un interes propriu, iar în aceste condiţii ar trebui să suporte o stare de incompatibilitate. Legea în acest sens ar trebui să fie modificată. Trebuie văzut care sunt argumentele pentru care Ministerul Justiţiei a dat un aviz negativ acestei propuneri, dar toate acestea se vor discuta la toamnă, la începutul lunii septembrie", a mai arătat deputatul PSD.

Radu Mazăre: Cazanciuc trebuie schimbat!

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, conform “Ziua de Constanţa”, că Legea ANI este proastă. „După părerea mea, legea este proastă, ea trebuia modificată - şi acum iar o să puneţi «bip», - iar ăia de la Ministerul Justiţiei (n.r., sunt) nişte căcăcioşi, nişte fricoşi, mai exact. Pentru că le e frică de MCV, de Europa şi aşa mai departe”, a explicat, luni, Mazăre. Întrebat dacă va cere în mod explicit schimbarea ministrului Justiţiei, primarul Constanţei a declarat: „Da, cred că da. Cred c-o să-i ceară ceilalţi, pe care-i arde mai tare. Probabil c-o să-i ceară. Eu, sigur, o să-i spun primului-ministru. Înţeleg că-i o şedinţă, nu ştiu când, şi-o să-i spun. Nu-i cere nimeni să apere, să intervină în dosare (n.r., ministrului Justiţiei), să schimbe procurori. Îi cere să schimbăm o chestiune care nu-i logică dintr-o lege. Dacă lui îi e frică, atunci n-are ce căuta acolo”, a subliniat Radu Mazăre.

Agenţia, cu dosarele pe cap

Agenţia de integritate emite rapoarte de activitate la fiecare trei luni şi ne anunţă câţi funcţionari au mai fost găsiţi în stare de incompatibilitate sau cu alte nereguli, voite sau nevoite. Aşa se face că, potrivit raportului pe aprilie-iunie au fost găsite 158 de cazuri de incompatibilitate în rândul aleşilor locali. Doar 17 dintre aceştia sunt primari. Restul sunt viceprimari (20), consilieri judeţeni (46), consilieri locali (73), un consilier general (la Bucureşti) şi un preşedinte de Consiliu Judeţean.

Acestora li se adaugă cele 19 cazuri rămase definitive de aleşi locali cu conflicte de interese administrative: patru primari, un preşedinte de judeţ, şi câte şapte consilieri locali, respectiv judeţeni.

În perioada septembrie 2010-iunie 2013, spune ultimul raport, ANI a lucrat şi finalizat 5.533 de dosare, din care 5.028 au fost clasate din diverse motive. În doar 505 dosare s-au constatat nereguli şi au mers mai departe. Este vorba despre: diferenţe între averea dobândită şi cea declarată; incompatibilități; conflicte de interese administrative; fapte de natură penală (conflicte de interese, fals în declaraţii, corupţie).

Se chinuie de zor inspectorii ANI cu verificarea funcţionarilor, la mijlocul lunii martie fiind în lucru 2.754 de dosare. Vestea relativ bună este că procentul de cazuri în care a fost, până acum, nevoie de continuarea acţiunii a rămas chiar sub 10%.

Potrivit aceluiaşi raport, media dosarelor în lucru pe fiecare inspector, la sfârșitul lunii iunie era  de aproximativ 81 dosare/inspector.

Ştefănescu, îngrijorat

 

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, consideră că Agenţia Naţională de Integritate „îşi bate pur şi simplu joc atât de alegători, cât şi de aleşii locali, punând în pericol chiar siguranţa naţională” şi susţine că se poate ajunge la blocarea administraţiei la nivel naţional.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-08-13

TAGURI: Ponta, Antonescu, modificarea, legii, ANI
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MIHAI SATAN
14 Aug 2013

Va sta in coasta ani, nu puteti fura lejer, va face sa cautati portite de furat, deasemeni si portite de esire din legile tari, care abia se mai tine din cauza htilor de parlamentari.
PILAT
14 Aug 2013

S-a ajuns dupa 23 de ani de ,,democratie originala‘‘ ca mediul politic (societatea politica) din România sa aiba un grad maxim de autointoxicare si autopoluare. Datorita nerespectarii si nepromovarii principiilor moralitatii si competentei sistemul politic nu mai poate sa dezvolte activitati si programe(proiecte) laborioase de interes public general, acesta s-a mafiotizat si transformat in gupari infractionale de crima organizata, transformand ilegalul in legal pentru a se evita sanctionarea incalcarii legii. Comisiile de specialitate ale Parlamentului ca de alfel si majoritatea structurilor Guvernamentale NU au in componenta experti din vreun domeniu (ba din contra), dar nici nu consulta oameni de stiinta sau cu experienta (consilierii fiind recrutati pe alte criterii neortodoxe decat cele de competenta si integritate morala) din aceasta cauza legislatia romaneasca elaborata in ultimii 23 de ani este dezlanata, in unele situatii fiind aberanta si inaplicabila. S - a dovedit in cele mai multe situatii ca legiuitorii au ca tinta sau obiect de reglementare interese de grup sau individuale nelegitime ori imorale.
Random image



Ultimele stiri






STARBAG