2018-02-20 11:28


Ponta: relația constituțională cu Băsescu trebuie să funcționeze

 |  15:47
Ponta: relația constituțională cu Băsescu trebuie să funcționeze

Premierul desemnat, Victor Ponta a declarat sâmbătă că “este de dorit o relație constituțională, instituțională, cu președintele țării, care să funcționeze”.

Pentru prima dată va exista o coabitare, în care guvernul este de altă coloratură politică decât președintele, dar având în vedere perioada grea, este necesară, a mai spus Ponta. Nimeni nu se așteaptă să fie și o relație personală.

Liderul PSD crede că dacă o astfel de relație nu va funcționa, el are mai mult de pierdut, deoarece se află la începutul carierei politice, în timp ce Băsescu ar pierde mai puțin, deoarece se află la finalul carierei.

Ponta a declarat la Bistrița că nu va folosi banii publici și fondul aflat la dispoziția primului ministru pentru campanie electorală, prin acordarea de fonduri către primarii și președinții consiliilor județene.

De asemenea, a mai declarat că USL nu va trece la numiri politice, pe care le-a criticat atât de mult și că va conta doar capacitatea și calitatea profesională.  Putem spune că prin acest gest, el îi liniștește pe moment pe pedeliștii aflați în funcții în toată țara că nu va începe vânătoarea politică.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-12-26

TAGURI: basescu ponta, guvern ponta, coabitare ponta basescu, relatie basescu ponta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


FABIOLA
30 Apr 2012

PONTA MINTE, VANATOAREA POLITICA A INCEPUT !
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova