2016-12-11 02:28

POLITICA


Ponta cere preţuri mici la benzină şi motorină

 |  14:58

Copreşedintele USL Victor Ponta solicită Guvernului scăderea preţului la carburanţi, pe fondul tendinţelor internaţionale, inclusiv ca formă de solidaritate faţă de români. Potrivit acestuia, avem resurse şi avem şi puterea de a decide ca presiunea pe cetăţean să fie mai mică.

”În ultimele zile, preţurile la carburanţi în România au crescut, tendinţă care se constată şi la nivel internaţional şi care ar putea să dureze. Cer Guvernului să nu mai fie pasiv şi să se implice în gestionarea acestei probleme, având în vedere că peste 50% din preţurile la pompă sunt taxe şi accize. În plus, se impune o discuţie în legătură cu scăderea tarifelor de transport pe conductele Conpet (societate de stat, aflată sub influenţa Robertei Anastase - prin tatăl său), dar şi o eficientizare din punctul de vedere al costurilor şi al obligaţiilor de constituire a rezervelor strategice, unde organizarea precară a Ministerului Economiei face să crească costurile plătite până la urmă de consumatori”, a afirmat Victor Ponta.

El a făcut, de asemenea, un apel către companiile petroliere din România. ”Nu cred în sisteme noi de suprataxare fiscală, pentru că ele nu pot duce neapărat la scăderea preţurilor, însă nici nu trebuie excluse dacă se constată că aceste creşteri nu sunt numai o consecinţă a creşterii cotaţiilor internaţionale, ci şi o încercare a companiilor de a-şi mări marjele de profit. Nu este un apel populist, ci un îndemn foarte calculat, bazat pe analize care arată că se poate, ca măcar pentru o perioadă, preţul la pompă, pentru consumator, să scadă. Oricât de puţin, ar fi un gest de solidaritate absolut necesar”, a adăugat Ponta.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-03

TAGURI: Victor_Ponta, carburanti, cresteri, companii petroliere



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Companiile aeriene, obligate să transporte gratuit echipament medical pentru persoane cu handicap 3 Decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Rețeaua Centrelor Europene... 03 Dec 2016 | (0)