2016-12-03 15:57

POLITICA


Porno politica italiană supravieţuieşte austerităţii

 |  21:00
Porno politica italiană supravieţuieşte austerităţii

Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's a redus ratingul Italiei cu o treaptă, cu perspectivă negativă, pe fondul accentuării crizei europene a deficitelor, fapt care alimentează temerile de contagiune în zona euro. În acelaşi timp, în Italia, parlamentarii au de înfruntat revolta populaţiei care suportă măsurile dure de austeritate cerute de politicieni.Actriţa porno Cicciolina şi totodată fost deputat în Parlamentul italian va primi o pensie de 53.000 de dolari pe an.

La 26 noiembrie, fostul star porno împlineşte 60 de ani şi, conform legislaţiei din Italia, are dreptul la pensie plătită de contribuabilii ţării sale adoptive, arată The Guardian. În cazul ei, pentru anii petrecuţi în Camera Deputaţilor (între 1987 şi 1992) va primi o pensie substanţială, care a supravieţuit planului de austeritate. Chiar dacă dreptul său nu diferă de cel al altui politician italian, personajul controversat Cicciolina alimentează criticile faţăde politicienii care s-au îmbogăţit nefăcând aproape nimic. Pensiile clasei politice au ajuns în prim-plan într-un moment când politicienii cer sacrificii dureroase de la societate pentru a preveni o criză a datoriilor în stil grecesc. Săptămâna trecută, Parlamentul a dat aprobarea finală pentru un pachet de austeritate care include măsuri dure.Conform unei estimări recente, cohortele de politicieni din Italia costă contribuabilii aproape 1,3 miliarde euro pe an. Cu patru niveluri de guvernare - naţional, regional, provincial şi municipal - ţara are un număr neobişnuit de mare de reprezentanţi aleşi. Acest fapt nu i-a împiedicat să ducă un stil de viaţă confortabil. Potrivit site-ului Parlamentului italian, salariul brut al unui membru al camerei inferioare este de 140.000 de euro pe an, plus o indemnizaţie de participare de până la 42.000 de euro şi o contribuţie pentru cheltuieli de până la 63.000 de euro. La care se adaugă dreptul la transport gratuit.

Semnalul de criză

Ratingul Italiei a fost redus cu o treaptă, S&P invocând temeri privind capacitatea Italiei de a reduce cheltuielile şi a-şi pune ordine în finanţe. Agenţia a avertizat că ratingul ar putea fi tăiat din nou, dat fiind că datoriile, care se ridică la 120% din PIB,  riscă să crească şi mai mult. Italia se alătură altor ţări din zona euro - Spania, Irlanda, Grecia, Portugalia şi Cipru - al căror rating a fost redus anul acesta. Italia are al doilea deficit ca mărime din Europa, iar costul datoriilor a crescut în ultimele săptămâni, pe măsură ce creditorii Romei au început să se teamă că ţara nu va putea să îşi plătească împrumuturile. Pe lângă măsurile de austeritate, guvernul italian ia în considerare vânzarea de active de la companiile deţinute de stat, cum ar fi Enel sau Eni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-09-09

Mai multe imagini:
Porno politica italiană supravieţuieşte austerităţii
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image