PPMT: Manifestaţii de protest împotriva proiectului de regionalizare
2018-08-21 19:28


PPMT: Manifestaţii de protest împotriva proiectului de regionalizare

 |  07:30
PPMT: Manifestaţii de protest împotriva proiectului de regionalizare

Preşedintele Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, a declarant că vrea să organizeze, în data de 20 iulie, în peste o sută de localităţi din Transilvania, manifestaţii de protest împotriva proiectului de regionalizare propus de Guvern.

“În data de 20 iulie, la ora 20, intenţionăm să organizăm o serie de manifestări care doresc să fie o presiune asupra Guvernului şi asupra coaliţiei majoritare care are planuri măreţe cu reorganizarea administrativ teritorială a României şi în cadrul acestor planuri măreţe nu figurează din păcate o soluţie care să convinsă şi comunităţii maghiare. (...)Cerem 20 de minute din viaţa fiecărui cetăţean care doreşte să fie parte la această manifestare şi a atenţiona Guvernul, respectiv majoritatea de la Bucureşti că nu acceptăm soluţii care nu sunt agreate şi discutate în cadrul comunităţii maghiare şi agreate de comunitatea maghiară, mai ales în acele zone şi regiuni din Transilvania unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ”, a declarat Toro T. Tibor.

Prin această manifestare se atrage atenţia şi asupra dorinţei de autonomie a maghiarilor, în special pentru secuime şi zona de Nord Vest a ţării, spune preşedintele PPMT.

“În mod concret, există două regiuni care, după părerea noastră, ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ teritoriale de sine stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, ţinutul secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium, unde credem că ar fi corespunzător şi benefic pentru pacea interetnică şi pentru normalizarea relaţiilor româno-maghiare o regiune bilingvă, cu statut special. În data de 20 iulie am dori să atenţionăm asupra acestui fapt, printr-o manifestare scurtă, dar coordonată, armonizată între o serie de localităţi”, a precizat Toro T. Tibor.

Toro T. Tibor se aşteaptă ca aceste manifestări de protest să fie organizate în localităţile în care formaţiunea are organizaţii, ceea ce înseamnă între 100 şi 200 de localităţi, dar se mizează şi pe forţa organizatorică a altor parteneri, cum ar fi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania sau Consiliul Naţional Secuiesc.

Preşedintele PPMT a spus că un posibil partener ar putea fi chiar UDMR, ai căror lideri sunt nemulţumiţi de planul de regionalizare, motiv pentru care i-a adresat o invitaţie la colaborare preşedintelui Uniunii, Kelemen Hunor.

“Am încercat să sensibilizez, să atrag atenţia domnului preşedinte al UDMR că nu putem reuşi decât împreună în a împiedica aceste planuri care sunt foarte periculoase din punct de vedere al comunităţii maghiare”, a spus Toro T. Tibor. De asemenea, liderul PPMT a mai adăugat că doreşte să aibă o întâlnire cu Kelemen Hunor, “dacă se poate săptămâna viitoare”, pentru a se pune de acord în câteva chestiuni actuale pentru comunitatea maghiară, respectiv modificarea Constituţiei, planul de regionalizare, iniţiativele cetăţeneşti europene şi pregătirea comună a alegerilor europarlamentare.

“Sunt probleme acute, pe rol, actuale şi necesită acţiuni comune . Aştept cu optimism un răspuns de la UDMR, dar ceea ce este în faţa noastră este 20 iulie şi este vorba de o problematică în care chiar şi UDMR doreşte să iasă pe stradă “, a mai afirmat Toro T. Tibor, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-04

TAGURI: PPMT, Toro, Tibor, maghiar, protest, manifestatie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SERBAN
06 Iul 2013

sa iasa pe strada si sa ramina acolo . chiar nu avem cum sa le dam una peste bot astora sa ,ai taca dracu ?
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...