2018-07-22 01:50


Premier plagiator

 |  21:00
Premier plagiator

Premierul Victor Ponta a fost acuzat de revista britanică „Nature” că şi-a plagiat lucrarea de doctorat susţinută în anul 2003. Ponta a reacţionat, afirmând că este vorba de un atac coordonat de preşedintele Traian Băsescu, iar sursa informaţiilor din „Nature” ar fi consilierul prezidenţial Daniel Funeriu.

Furtul

Plagiatul reprezintă o formă de furt intelectual prin care un autor prezintă drept proprii cercetările altui autor. Citarea altor autori în cadrul lucrărilor ştiinţifice este guvernată de reguli stricte, astfel că orice plagiat poate fi verificat de o comisie de specialitate.

Articolul care îl acuză pe Ponta de plagiat este semnat de germanul Quirin Schiermeier, care a obţinut dovezile privitoare la furtul intelectual de la o sursă anonimă. „Nature” susţine că mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Ponta, de 432 de pagini privind funcţionarea Curţii Penale Internaţionale, este alcătuită din pasaje copiate. Teza a fost republicată cu modificări minore sub formă de carte în limba română, în 2004, şi reprezintă, de asemenea, baza unei cărţi din 2010 privind răspunderea în dreptul umanitar internaţional.

Secţiuni substanţiale ale textului semnat de Victor Ponta sunt identice cu materiale din monografii scrise în limba română de cercetătorii în drept Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. Ele conţin, de asemenea, traduceri directe în română ale unor părţi dintr-o lucrare în limba engleză a cercetătorului în drept Ion Diaconu.

Apărarea

Victor Ponta s-a apărat spunând că este gata să renunţe la titlul de doctor în drept şi şi-a recunoscut o greşeală, anume aceea că nu a citat prin note de subsol sursele pe care le-a folosit în redactarea lucrării sale. Ponta a explicat că a trecut bibliografia doar la finalul lucrării sale de doctorat şi nu în subsolul paginii. „La bibliografie sunt trecuţi inclusiv autorii pe care am fost acuzat că i-am plagiat - domnul Diaconu, domnul Vasile Creţu, profesori de drept, pentru că la drept e mai dificil să inventezi lucruri spre deosebire de fizică, de matematică, de chimie. La drept nu poţi să inventezi, dar poţi să scrii despre instituţii care există deja”, a declarat premierul.

Ponta a mai spus că este gata să se prezinte la Comisia de specialitate din Ministerul Educaţiei pentru a da toate explicaţiile necesare. „Am întrebat profesori mult mai buni decât mine şi înţeleg că singurul reproş care mi se poate aduce este faptul că n-am pus în subsolul paginii autorul, ci l-am pus la sfârşit ca bibliografie. Dacă aceasta este o eroare şi o greşeală, sunt gata să mi-o asum şi să plătesc pentru ea bineînţeles, dar în nici un caz cât sunt aici toţi autorii trecuţi la bibliografie nu se poate vorbi de intenţia mea de a-mi asuma ceea ce au făcut alţii”, a mai precizat premierul.

Atacul

Victor Ponta a dezvăluit că în spatele acuzaţiilor de plagiat care i-au fost aduse de revista „Nature” se află preşedintele Traian Băsescu, acesta folosindu-se în acest scop de consilierul său, Daniel Funeriu. Premierul a declarat: „Băsescu foloseşte armele pe care le-a folosit întotdeauna: şantajul, calomnia, atacuri murdare din trecutul fiecăruia. Acum, sigur că sunt cel mai tânăr prim-ministru şi de aceea are foarte puţine dosare cum mine. Dar, uite, tot a făcut el un dosar, ajutat evident de consilierii săi, de dl Funeriu şi de alţi oameni”. „Am apreciat faptul că nimeni din presa română n-a vrut să participe direct sau să-şi asume această mizerie. A fost nevoie de această lucrătură în care apare undeva în străinătate şi la aceeaşi oră li se spune celor din România să publice ceea ce publică o revistă aşa-zis din străinătate cu o sursă anonimă – aşa-zis anonim, adică Daniel Funeriu”, a mai afirmat Ponta la Palatul Parlamentului.

Abramburica revine la Educaţie

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că senatorul PSD Ecaterina Andronescu este favorit pentru a prelua conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) după expirarea interimatului lui Liviu Pop.

Andronescu s-a mai aflat de două ori în fotoliul de şef al Învăţământului, însă niciodată nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit mandatul. Ca ministru, Andronescu a iscat numeroase scandaluri în Educaţie. Fostul ministru a introdus şcolile de arte şi meserii, ca tot ea să le desfiinţeze apoi, introducând ruta progresivă. Ecaterina Andronescu a declanşat şi scandalul diplomelor de la Universitatea „Spiru Haret”, refuzând să semneze licenţele absolvenţilor de la instituţia particulară de învăţământ. Tot Andronescu a dorit ca probele de evaluare a competenţelor să se desfăşoare în iarnă. De asemenea, în mandatul ei a fost înstrăinată fosta Bază sportivă Cutezătorii.

Ca senator, Andronescu a redactat un proiect prin care absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat puteau fi admişi în facultăţi, într-un an pregătitor.

Ponta nu poate fi cercetat fără sesizare

Cazurile de plagiat sunt cercetate de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Acest Consiliu se întruneşte pentru prima dată, în noua formulă, joi. Până în acest moment, Consiliul nu a fost sesizat în cazul acuzaţiilor de plagiat la adresa premierului Victor Ponta. Potrivit Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (OMECTS) 4393/2012, Consiliul se poate autosesiza. Totuşi, în documentul menţionat se precizează că este necesară o sesizare anonimă, în urma căreia Consiliul de Etică să se autosesizeze. „Prima întâlnire este programată pentru joi. Am primit invitaţia, dar nu ni s-a spus ce vom discuta. După şedinţă vom putea spune ce s-a decis. Consiliul se poate autosesiza. Nu pot să vă spun ce înseamnă exact autosesizare, cert este că se poate autosesiza”, ne-a declarat prof. Petru Andea, membru în CNECSDTI. Ministrul interimar al educaţiei, Liviu Pop, a declarat că nu crede că acest Consiliu se poate autosesiza. Tot joi, Consiliul de Etică trebuie să aprobe şi termenul la care îl va audia pe fostul ministru al educaţiei Ioan Mang, de asemenea acuzat de plagiat. Şeful interimar al educaţiei, Liviu Pop, a schimbat recent componenţa Consiliului de Etică.

Demisii provocate de nerespectarea regulilor academice

În Europa există două cazuri recente în care înalţi funcţionari au demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat în lucrările lor de doctorat: preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, şi ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg.

Pe 11 ianuarie 2012, publicaţia „Heti Világgazdaság” a susţinut că lucrarea de doctorat a preşedintelui Pal Schmitt conţinea 180 de pagini copiate din cercetarea unui om de ştiinţă bulgar. Peste o săptămână, Schmitt a încercat să se apere într-un interviu spunând că 35 de pagini din lucrare reprezintă contribuţia sa originală. Imediat după aceasta, portalul de ştiri index.hu a dezvăluit că în realitate cele 35 de pagini pe care Schmitt le reclama drept contribuţie proprie sunt copiate şi ele cuvânt cu cuvânt dintr-un articol al unui cercetător german. Un comitet de anchetă al Universităţii Semmelweis care i-a acordat lui Schmitt titlul de doctor a desfăşurat o anchetă care a durat până pe 29 martie 2012. Raportul comisiei a stabilit că 197 de pagini din lucrarea lui Schmitt sunt copiate din cercetările bulgarului Nikolai Gheorghiev şi ale germanului Klaus Heinnemann. Schmitt şi-a pierdut titlul de doctor şi a demisionat pe 2 martie 2012.

„Suddeutsche Zeitung” publica pe 16 ferbuarie 2011 un articol în care îl acuza pe ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, că şi-a plagiat teza de doctorat. La două zile după, ministrul a anunţat că este gata să renunţe la folosirea titlului de doctor obţinut în anul 2007. Pe 23 februarie, Universitatea din Bayreuth i-a retras ministrului Guttenberg titlul de doctor. După o săptămână de dezbateri în presă, Karl-Theodor zu Guttenberg a demisionat din toate funcţiile politice deţinute.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-01-16

Mai multe imagini:
Premier plagiator
zoom

TAGURI: premier plagiator, victor ponta, ion diaconu, scandaluri, demisii, cercetat, sesizare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova