2018-12-16 06:11


Premierul Dăncilă, anunț despre AMNISTIE și grațiere

 |  21:50
Premierul Dăncilă, anunț despre AMNISTIE și grațiere

Prim-ministrul, Viorica Dăncilă, a declarat că pe masa ei de lucru nu există un proiect care să vizeze un act normativ referitor la amnistie şi graţiere şi nici nu a discutat cu vreun ministru al Cabinetului său despre acest subiect, transmite Agerpres.

Dăncilă a răspuns astfel, întrebată despre informaţiile lansate în spaţiul public potrivit cărora Guvernul, sub o formă sau alta, asumată sau nu de un membru al Cabinetului său, ar pregăti o ordonanţă de urgenţă cu privire la amnistie şi graţiere şi dacă Executivul ia în calcul până la finele anului sau începutul anului viitor o astfel de variantă.

„Am spus şi repet, nu am discutat cu niciun ministru, nu am pe masa prim-ministrului, nu am avut nicio discuţie în acest sens. Deci, de ce să vorbesc despre ceva despre care nu am discutat? Am văzut că s-a lansat în spaţiul public, am văzut solicitări în spaţiul public, am văzut critici, dar eu, ca prim-ministru, vă spun că pe masa prim-ministrului nu există aşa ceva şi nu am avut o discuţie cu un ministru în acest sens”, a declarat Viorica Dăncilă joi seară, la finalul galei „100 pentru Centenar”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-29

TAGURI: premier, viorica dancila, amnistie, gratiere, oug
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...