2017-11-24 18:25


Premierul Moldovei se bazează pe sprijinul României. Pavel Filip a susținut la București că Guvernul de la Chișinău este proeuropean

 |  21:01
Premierul Moldovei se bazează pe sprijinul României. Pavel Filip a susținut la București că Guvernul de la Chișinău este proeuropean

La o săptămână de la învestirea sa, premierul Republicii Moldova Pavel Filip a venit în vizită oficială în România, la București, pentru a se întâlni cu președintele Iohannis, premierul Cioloș și cu cei doi președinți ai Camerelor Parlamentului.

„Bine ați venit! După puțin timp de la învestire v-ați decis să faceți o vizită la București. Eu mă bucur că vă pot primi la Cotroceni. Este, după părerea mea, un semn că doriți să continuați relația de apropiere între Republica Moldova și România. Acest lucru mă bucură foarte mult", a afirmat președintele român. El a adăugat că „România este clar alături de Republica Moldova”: „Noi dorim să vă sprijinim în parcursul european și am convingerea că împreună vom găsi cele mai bune abordări”.

Klaus Iohannis i-a transmis lui Filip că este necesară angajarea serioasă a Guvernului moldovean în reforme și l-a asigurat de sprijinul României atât prin relații bilaterale, cât și în plan european. „… este necesară o angajare serioasă a Guvernului de la Chișinău în planul reformelor, garantării statului de drept, progreselor economice și implementării angajamentelor europene. Un prim pas important este reluarea dialogului cu Fondul Monetar Internațional pentru încheierea unui nou acord, esențial pentru stabilitatea economică a Republicii Moldova”, i-a spus șeful statului român, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. În opinia lui Iohannis, formarea noului Guvern este un pas important pentru depășirea crizei din Republica Moldova și pentru soluționarea problemelor stringente cu care se confruntă aceasta, iar restabilirea echilibrului este esențială pentru aplicarea reformelor și a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

La rândul lui, Pavel Filip a declarat la Cotroceni că echipa sa „poate este Guvernul ultimei șanse” pentru clasa politică actuală din R. Moldova, care se face vinovată pentru situația actuală a țării.

„Am vrut să auziți acest lucru de la mine și vă mulțumesc încă o dată pentru că ați acceptat să avem această întâlnire pentru a vă convinge că suntem determinați să livrăm rezultate. Nu ne vom axa pe populisme pentru că nu aici sunt rezultatele pe care le așteaptă cetățenii. Vom fi axați pe acțiuni”, a spus premierul moldovean, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Filip a spus că Executivul de la Chișinău va încerca, în paralel cu programul de guvernare, să stabilizeze imediat situația din punct de vedere politic, economic și social, pentru eliminarea crizei financiare și împreună cu membrii cabinetului său este hotărât să muncească „zi și noapte la Guvern pentru a livra rezultate în final”.

„Pentru noi a fost și este foarte important sprijinul României. Spuneam astăzi că niciodată până acum nu am simțit în profunzime puterea expresiei 'prietenul bun la nevoie se cunoaște'. De fapt aici este prima mea vizită întrucât contăm foarte mult pe sprijinul dumneavoastră", a afirmat Pavel Filip. ”Așa va fi”, a întărit și Iohannis cu această ocazie

Pavel Filip i-a mulțumit președintelui român pentru că a acceptat această întâlnire la doar câteva zile după instalarea Guvernului la Chișinău, gest pe care îl consideră drept un semnal că România este alături de R. Moldova.

Filip: programul în 100 de zile

Pavel Filip s-a întâlnit și cu premierul Dacian Cioloș, la Palatul Victoria, unde a susținut că prioritară pentru Guvernul său este aplicarea reformelor prevăzute de acordul de asociere cu UE și că acest cabinet este hotărât să arate că este „proeuropean”: „Agenda de reforme prevăzute de acordul de asociere cu UE și relansarea cooperării cu parteneri externi de dezvoltare constituie o prioritate pentru Cabinetul de miniștri și vom acționa în așa mod încât calificativul proeuropean să revină în albia normalității”.

Premierul moldovean i-a mulțumit lui Cioloș pentru că „și de această dată România a decis să întindă o mână de ajutor” țării sale care „este într-o situație extrem de dificilă”. Pavel Filip a susținut că și-a propus ca în numai 100 de zile să îndeplinească măsurile din programul de guvernare, o sarcină care, însă, este dificilă fără ajutorul României.

„Țin să mulțumesc pentru disponibilitatea României de a acorda sprijinul financiar rambursabil de 150 milioane de euro, pe termen de 5 ani, desigur în condițiile în care Guvernul de la Chișinău demonstrează că merge pe calea reformelor. Totodată, am convenit cu primul-ministru să valorificăm și ajutorul financiar nerambursabil de 100 milioane (de euro) în măsura posibilităților”, a mai spus Pavel Filip.

El a spus și la Palatul Victoria că dacă Executivul de la Chișinău nu merge „pe calea reformelor, dar nu doar declarativ, astfel încât aceste reforme să fie resimțite în Chișinău, de cetățenii Republicii Moldova dar și de partenerii externi”, actuala clasă politică din R. Moldova „nu mai are vreo șansă”. Filip se consideră „omul responsabilității” și „un om rațional”, care este, alături de colegii din cabinet, conștient de „criza financiară și politică din Republica Moldova”.

A menționat și că e doar coleg de partid cu Plahotniuc.

În prima etapă, a spus Filip, trebuie operate „optimizări pentru bugetul Republicii Moldova”, necesare pentru a depăși criza, dar prioritare sunt și strategia reformei în justiție deja aprobată și lupta împotriva corupției: „Este adevărat că acest pachet de legi a fost tergiversat până acum. Avem toată determinarea ca o parte (dintre legi — n.r.) care mai sunt la guvern să fie aprobate chiar în primele ședințe de guvern. Celelalte, care sunt în Parlament, precum ar fi Legea Procuraturii care a fost dezbătută foarte mult și nu a putut fi aprobată pentru că a venit cu foarte multe modificări, de această dată am asigurarea majorității parlamentare că va fi votată în varianta originală care a fost transmisă Parlamentului”.

Cioloș: ajutor de urgență pentru nevoiașii Moldovei

La rândul său, premierul Dacian Cioloș a declarat marți că Guvernul României va transmite prima tranșă din ajutorul rambursabil destinat Republicii Moldova, însă doar după ce Chișinăul va lua câteva măsuri concrete de reformă dintr-o listă cu care România va condiționa ajutorul și pe care cabinetul său o va trimite până la sfârșitul săptămânii. „România dorește să își coordoneze sprijinul financiar rambursabil și cu Comisia Europeană și cu FMI”, a mai spus Cioloș, în conferința de presă comună cu omologul de la Chișinău. El a precizat că prima tranșă este de 60 de milioane de euro, dar acordarea depinde și de ratificarea Memorandumului de împrumut de către Parlamentul României și promulgarea acestuia de președintele Iohannis.

„Am avut dimineață o discuție informală și cu comisarul Johannes Hahn, care se ocupă de politica de vecinătate, (...) și dânsul merge pe aceeași abordare, să vadă angajamentele concrete ale Guvernului vizavi de programul de reformă și că, pe această bază, va lua decizia reluării sprijinului financiar (european)”, a precizat Dacian Cioloș.

Premierul român a anunțat că Guvernul de la București analizează posibilitatea acordării unui „sprijin de urgență” pentru ca nevoiașii din R. Moldova să poată depăși iarna: „…un anumit sprijin pentru produse de primă necesitate, pe care am dori să le putem furniza în contact direct cu cetățenii Republicii Moldova”, respectiv alimente și materiale de încălzire.

Surse oficiale citate de Agerpres au precizat că printre solicitările care vor fi transmise Chișinăului se află numirea unui guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova, implementarea Acordului de asociere a R. Moldova la UE, aprobarea pachetului de măsuri anticorupție și un alt pachet de legi referitoare la mediul de afaceri.

La întâlnirea cu premierul Filip, atât Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, cât și Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, au declarat că Parlamentul va analiza cu prioritate cererea de reexaminare a președintelui Iohannis a legii de ratificare a Acordului de acordare a asistenței financiare rambursabile pentru Republica Moldova.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-26

TAGURI: premier, moldova, romania, pavel filip, guvern, chisinau



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova