2018-06-24 08:33


Presa internaţională relatează despre DEMISIA lui Victor Ponta

 |  12:13
Presa internaţională relatează despre DEMISIA lui Victor Ponta

Agenţiile internaţionale de presă au relatat despre demisia premierului Victor Ponta. Într-o mișcare surpriză, prim-ministrul român a anunțat miercuri că își depune mandatul, a doua zi după ample proteste de stradă după tragedia de la clubul Colectiv din București, precizează agențiile de presă.

'Victor Ponta renunță la mandat. Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Este o chestiune gravă și promitem o soluționare rapidă a situației. Probabil ați observat miile de oameni aseară și ceea ce au cerut ei', le-a declarat jurnaliștilor liderul social-democrat Liviu Dragnea, la parlament, notează Reuters, citat de Agerpres.

Sursa citată mai precizează că Victor Ponta a ignorat în repetate rânduri apelurile la demisie s-a angajat să-și ducă mandatul la bun sfârșit.

Agenția France Presse a relatat că 'prim-ministrul român își anunță demisia după drama de la discotecă'.

'Îmi depun mandatul de prim-ministru. Sper că demisia guvernului îi va mulțumi pe oamenii care au fost în stradă', a anunțat Victor Ponta.

Agenția germană de presă DPA a precizat, la rândul ei, că premierul român va demisiona, în condiţiile în care presiunea asupra sa a crescut ca urmare a reacției guvernului la tragedia din clubul Colectiv.

'Victor Ponta face și obiectul unui proces pentru corupție. În acel caz, el a fost salvat de o arestare umilitoare întrucât parlamentul a refuzat să aprobe ridicarea imunității sale, așa cum au cerut procurorii', remarcă DPA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-04
Citeste si:
Cătălin Predoiu, despre demisia lui Ponta: Exclusiv victoria străzii
Deputat UDMR: Demisia lui Victor Ponta, cea mai bună decizie
Dragnea: Piedone a adoptat politica struţului. Câţi lideri europeni trebuie să demisioneze ca să-şi depună mandatul?
UPDATE. Premierul Victor Ponta DEMISIONEAZĂ de la conducerea Guvernului

TAGURI: presa, internationala, relateaza, demisie, victor ponta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova