2018-11-16 23:00


Prima reacție a lui ION ILIESCU, după ce s-a zvonit că este BOLNAV

 |  12:07
Prima reacție a lui ION ILIESCU, după ce s-a zvonit că este BOLNAV

Despre fostul șef de stat Ion Iliescu, totodată și preşedinte de onoare al PSD, s-a zvonit în ultima vreme că ar fi bolnav, iar din această cauză n-a mai fost prezent la nici o manifestare în spațiul public, implicit nici la evenimentele prilejuite de Ziua Națională. Și totuși Iliescu a reacționat printr-o postare pe blogul personal, în care a scris nu despre starea sa de sănătate, ci de Revoluția din 1989.

"Se împlinesc azi, 22 decembrie 2017, douăzeci şi opt de ani de la victoria revoltei populare care a marcat începutul Revoluţiei Române. În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut instituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume", a scris Ion Iliescu, vineri, pe blogul personal. Potrivit fostului şef al statului, nevoia de libertate, de democraţie a jucat rolul de motor al schimbării. "Privaţiunile de tot felul, umilinţele unei vieţi la limita supravieţuirii, din ultimii ani ai ceauşismului, au fost declanşatorul revoltei populare. O revoltă care mocnea, Timişoara fiind locul în care ea a izbucnit la suprafaţă, după ce la Iaşi represiunea Securităţii a înăbuşit o acţiune similară. Democraţia s-a construit pe jertfa unor oameni, care au pus viaţa lor la temelia noii Românii, jertfă pe care o onorăm şi o regretăm în acelaşi timp, pentru că nimeni n-ar trebui să fie obligat să se sacrifice pentru ideile şi credinţele lui. Pentru ca jertfa lor să aibă un sens pentru noile generaţii trebuie ca, alături de drepturi şi libertăţi, să învăţăm să ne asumăm şi responsabilităţile care derivă din starea noastră de cetăţeni. Moştenirea Revoluţiei Române este una eminamente pozitivă şi ea trebuie apărată de toţi cei care cred în libertate şi în democraţie. Mă înclin în faţa memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în anii totalitarismelor româneşti, a celor care, în decembrie 1989, au făcut posibilă schimbarea care a adus România în familia naţiunilor europene", a conchis Ion Iliescu. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-22

TAGURI: ion iliescu, blog, reactie, revolutie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALLISON HOWARTS
22 Dec 2017

Bună ziua, sunt aici pentru a răspândi această veste bună întregii lumi cu privire la modul în care am primit soțul meu înapoi. Eram nebun când soțul meu mi-a lăsat o altă femeie luna trecută. Dar când mă întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl slujește, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lăsat soțul meu. El mi-a spus doar că am ajuns la locul potrivit că voi fi dorința mea de inimă fără nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie să fac, după ce a fost făcut, în următoarele două zile, soțul meu a sunat mă la telefon și îmi pare rău că m-ai trăit înainte. Sunt atât de fericită și copleșită că trebuie să le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona să-mi dau dorința inimii. Dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor, contactați Profetul Okona la următoarea adresă de e-mail: prophetokona@gmail.com De asemenea, a distribuit atâtea vrăji ca, (1) Dacă doriți ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divorț în căsnicia ta. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei să vindeci bolile mortale (5) Dacă vreți un copil. (6) Vrei să fii bogat. (7) Vrei să îți ceri soțul și soția să fie a ta pentru totdeauna. (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară. (9) vrei o soție / soț
LEVST.
22 Dec 2017

poate ca nici nu este bolnav, ateistii traiesc mult mai mult si mai bine, iar lui iliescu -probabil- satisfactia impuscarii ceausestilor, i-a adaugat 15-20 de ani, la viata sa, oricum traita in belsug si fara stress-uri
LEVST.
22 Dec 2017

Parchetul General, un pas spre adevar. Ion Iliescu, omul Moscovei, responsabil pentru crimele de dupa 22 decembrie(...)___------___Cam tarziu cu adevarul , iliescu -ca si visinescu- sunt la acea varsta la care nu le mai pasa de nimic...Justita adevarata este facuta la timpul ei, nu dupa zeci de ani...
HAZNAUA COCINA GHITZA-VARANUL
22 Dec 2017

ASA ARATA DIAVOLUL.............PIEI SATANA........uCiGa-L TOACA DE SPURCAT JiGoDiE SCARNAVIE....SIKTIRRRRRR
GORE
22 Dec 2017

Crpa kgbista stie ca din 1986 este in slujba rusiei ca pion principal in lovitura de stat din 1989..spion ruuuu criminal.minte cu nerusinare nici o clipa nu a fost revolutie ptr ca llovitura a fost declansata din ziua de 28noiembrie 1989/de cartitele ruse
ANONIM
22 Dec 2017

ILIESCU ESTE CEA MAI MARE BESTIE, ESTE CEL MAI MARE STRIGOI AFLAT IN VIATA . ESTE O NATIONALITATE CONLOCUITORE CA MULTE ALTELE CARE BATJOORESC POPORUL ROMAN
Random image



Ultimele stiri






loading...