2016-12-09 19:46

POLITICA


Prima femeie preşedinte a Kosovo este general de poliţie

 |  14:33
Prima femeie preşedinte a Kosovo este general de poliţie
Parlamentulkosovar a ales joi o femeie, general de poliţie, Atifete Jahjaga, în funcţia depreşedinte, punând capăt astfel unei crize politice, după ce CurteaConsituţională a decis că omulde afaceri Pacolli Behgjet, care a câştigat alegerile din februarie, a încălcat Constituţia.Jahjaga în vârstă de 35 de ani, a primit 80 de voturi,nici unul împotrivă, în cadrul sesiuniiParlamentului de joi. Rezultatul vine pe fondul înţelegerii dintre coaliţiaaflată la putere în Kosovo şi Liga Democrată din Kosovo, principalul partid dinopoziţie, care au convenit miercuri asupra candidaturii dnei Jahjaga,personalitate necunoscută pe scena politică din Kosovo întrucâtresponsabilităţile sale în cadrul poliţiei îi interziceau să facă partedintr-un partid politic sau să desfăşoare vreo activitate în acest sens. 16deputaţi din partidul de opoziţie Autodeterminarea au boicotat scrutinul,acuzând autorităţile că s-au grăbit să-l organizeze pentru a rămâne la putere.Noua preşedintă a declarat că "idealulîntregului Kosovo esteaderarea la UE şi o prietenie permanentă cu SUA", exprimându-şiconvingerea că visurile kosovarilor se vor realiza.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-06-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image