2018-11-20 16:18


Primarul-minune din CIUGUD, dat afară oficial din PSD. Vezi ce are de gând să facă Gheorghe DAMIAN și de ce spune că decizia este „nedemocratică”

 |  21:22
Primarul-minune din CIUGUD, dat afară oficial din PSD. Vezi ce are de gând să facă Gheorghe DAMIAN și de ce spune că decizia este „nedemocratică”

La două săptămâni după ce a fost anunțat telefonic că este exclus din organizația PSD Alba, primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, celebru pentru faptul că este edilul comunei cu cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene din țară, a primit o decizie scrisă prin care i se comunică oficial excluderea, informează site-ul Alba24.ro. Damian spune că a formulat deja o cerere prin care solicită procesul verbal al ședinței pentru a putea vedea care sunt motivele reale ale acestei excluderi, după care va înainta o contestație.

Comuna Ciugud a atras 16 milioane de euro din fonduri europene, fiind una dintre primele din ţară cu drumuri agricole asfaltate, piste pentru biciclişti, internet wireless în parcuri şi iluminat public de la energia eoliană. Primăria a amenajat, într-un sat vecin cu Alba Iulia, o zonă industrială unde s-au realizat investiţii private de circa 10 milioane de euro şi 1.000 de locuri de muncă. Aceasta este singura comună din judeţul Alba unde populaţia între cele două recensăminte – din 2002 şi 2011 – a crescut, respectiv de la 2.700 la 3.200 de locutori.

 În ciuda acestor rezultate de excepție, în data de 13 ianuarie 2017, PSD Alba a luat decizia de a-i exclude din partid pe primarul comunei Ciugud, Gherghe Damian și pe consilierul județean Ioan Florea. De atunci nu s-au mai organizat conferințe de presă, iar președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, cel care a luat această hotărâre, nu a dorit să ofere nicio declarație.

„Abia alaltăieri am primit decizia de excludere din partid, decizie pe care o văd nedemocratică, nestatutară, nefundamentată și neadevărată. Ca atare am depus o solicitare în scris pentru a mi se pune la dispoziție procesul verbal al ședinței, să văd motivele pentru care am fost exclus. Aș vrea să văd lista de prezență și modul în care s-a votat, după care o să-mi fundamentez contestația. Nu am nici cel mai mic dubiu că o să câștig, pentru că există un articol în statut care spune că nu pot să fiu exclus dacă nu sunt de față, ceea ce la noi s-a întâmplat. Încă nu am motivele. Indiferent ce ar fi eu o să rămân fidel valorilor social democrate, consider că am făcut pentru PSD Alba tot ce am putut (...)”, spune primarul Gheorghe Damian, citat de Alba24.ro.

  

Șeful PSD Alba, interimar pe funcție, și-a simțit locul amenințat

 

Potrivit primarului din comuna Stremț, Traian Ștefan Popa, care a fost prezent la ședința în care s-a luat decizia de excludere, nu li s-a dat niciun argument. Acesta spune că nu a fost de acord cu decizia și s-a abținut. Primarul a mai precizat că nu știe cum s-a votat în spatele său, el ocupând un loc în fața sălii, dar a auzit că votul nu a fost unul „extraordinar de corect”.

„Eu am fost primul care am luat poziție la ședință, am spus că mă abțin pentru că nu știam motivația. Doi la mână nu au fost prezenți niciunul și nu mi se pare firesc ca un om cu niște rezultate, cu o poziție în partid, să fie exclus. Nu s-a motivat nimic. Au fost făcute niște precizări din care s-a înțeles că li s-a reproșat că nu au obținut rezultate la fel de bune la Camera Deputaților ca și la Senat și că rezultatele erau mai bune dacă aveau implicare mai mare în campanie”, spune Traian Ștefan Popa.

Totuși, decizia pare să nu aibă legătură cu rezultatul alegerilor, cel mai bun scor reușit de PSD în Alba, ci cu funcția de președinte al organizației locale, pe care Ioan Dîrzu o ocupă deocamdată ca interimar.

Se pare că, în data de 12 ianuarie, Gheorghe Damian, Daniel Breaz, Ioan Florea, Corneliu Mureșan și alți membri PSD, s-ar fi întâlnit cu o parte din cei care i-au susținut în timpul campaniei, la o sală de evenimente din județ. Se pare că aceștia, în grup restrâns, ar fi vorbit și despre o posibilă schimbare la nivelul conducerii. Zvonurile ar fi ajuns la urechile lui Ioan Dîrzu, care a luat decizia de a-i exclude din partid pe Florea și Damian, și l-a amenințat pe Daniel Breaz că ar putea fi următorul, spun surse citate de Alba24.ro.

De altfel, senatorul PSD Daniel Breaz a declarat că nu este de acord cu excluderea din PSD a primarului din Ciugud, Gheorghe Damian, care a avut cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară. "Sunt nişte paşi care urmează, e o procedură mai lungă, vom vedea", a declarat Breaz, care este şi rectorul Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, citat de Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-28

GALERIE MEDIA




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...