Pro România ATACĂ la CCR Regulamentul Camerei Deputaţilor după RESPINGEREA cererii pentru înfiinţarea unui grup parlamentar
2018-08-17 14:49


Pro România ATACĂ la CCR Regulamentul Camerei Deputaţilor după RESPINGEREA cererii pentru înfiinţarea unui grup parlamentar

 |  17:17
Pro România ATACĂ la CCR Regulamentul Camerei Deputaţilor după RESPINGEREA cererii pentru înfiinţarea unui grup parlamentar

Deputatul Daniel Constantin, lider al PRO România, afirmă că interdicţia constituirii unui grup parlamentar din deputaţi neafiliaţi sau care au candidat pe liste ale unor formaţiuni politice diferite reprezintă o încălcare a Constituţiei şi anunţă că face demersurile legale necesare, inclusiv contestarea Regulamentului Camerei Deputaţilor la CCR.

"Contrar celor susţinute de Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, apreciem că interdicţia constituirii unui grup parlamentar din deputaţi neafiliaţi sau care au candidat pe liste ale unor formaţiuni politice diferite reprezintă o încălcare a Constituţiei României şi a drepturilor ocrotite de aceasta", precizează Daniel Constantin într-un comunicat transmis joi.

Potrivit lui Constantin, Comisia permanentă nu a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1490/2010, prin care s-a constatat ca fiind constituţională posibilitatea deputaţilor independenţi de a forma grupuri parlamentare.

"Realizarea distincţiei 'independenţi' - 'neafiliaţi' în ceea ce priveşte acordul nostru de voinţă liber exprimat, de a forma un grup parlamentar pentru a ne exercita prerogativele legale, duce la crearea unei stări de discriminare şi de limitare a drepturilor noastre", susţine Daniel Constantin.

El afirmă că "opinia Comisiei este întemeiată doar pe un Regulament modificat succesiv pentru a servi unor interese particulare".

Acesta anunţă că va face demersurile legale necesare, inclusiv procedura de contestare a Regulamentului Camerei Deputaţilor la Curtea Constituţională.

"Instanţa constituţională s-a pronunţat anterior şi trebuie/ sperăm să aibă o practică unitară şi pe viitor. Stabilirea situaţiei şi validarea unui grup parlamentar este de competenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Comisia menţionată având cel mult un rol consultativ. Preşedintele Camerei Deputaţilor este cel care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile luate faţă de cererea noastră", menţionează Daniel Constantin, conform sursei citate.

Deputaţii neafiliaţi nu-şi pot constitui un grup parlamentar, iar formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă, se arată în punctele de vedere ale Comisiilor de regulament şi de statut trimise Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Demersul celor două comisii vine ca urmare a solicitării adresate, marţi, conducerii Camerei de liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, privind un punct de vedere cu privire la posibilitatea constituirii unui grup parlamentar nou.

"În ultima perioadă, în spaţiul public s-au vehiculat informaţii referitoare la o posibilă constituire a unui nou grup parlamentar la Camera Deputaţilor", a precizat Daniel Suciu în solicitare, menţionând că este necesar un punct de vedere cu privire la posibilitatea înfiinţării unui astfel de grup.

Biroul permanent a luat act, miercuri, de aceste puncte de vedere şi le va transmite liderului grupului PSD, a precizat secretarul Camerei Georgian Pop.

Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, a anunţat luni că săptămâna aceasta va depune cerere pentru înfiinţarea unui grup parlamentar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-31

TAGURI: victor ponta, ccr, pro promania, regulamentul camerei deputatilor,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...