2017-11-17 19:42


PROIECT. Radiourile şi televiziunile, OBLIGATE să difuzeze zilnic Imnul Naţional al României

 |  08:56
PROIECT. Radiourile şi televiziunile, OBLIGATE să difuzeze zilnic Imnul Naţional al României

Doi deputaţi independenţi au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care toate radiourile şi televiziunile din România trebuie să difuzeze obligatoriu, în fiecare zi la ora 7, imnul în varianta integrală.

Deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase au semnat această iniţiativă care amendează Legea audiovizualului.

''Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală'', propun cei doi iniţiatori.

Cei doi deputaţi precizează în expunerea de motive că „această propunere are ca scop întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică. Este un lucru firesc ca un stat naţional unitar să îşi afirme pe toate căile conştiinţa de sine şi valorile sale, mai ales atunci când se confruntă cu contestatari înăuntrul şi în afara graniţelor sale, iar transmiterea Imnului Naţional în fiecare zi de către furnizorii media aflaţi sub jurisdicţia României constituie un act de normalitate''. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-19

TAGURI: proiect, televiziune, radio, obligat, difuzeaza, zilnic, imnul, national, romania



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CETATEAN
19 Dec 2015

Dar cine a intrerupt difuzarea obligatorie si cind ?
ASTA AșA...
31 Dec 2015

ca mângâiere...că suntem COLONIE! Ce bine-ar fi să fie atenți fraierii de români la îndemnul ”deșteaptă-te române” ȘI NU MAI VOTA CU NICIUN PARTID, CU NICIO CREATURĂ PARLAMENTARĂ COCOȚATĂ-N VÂRF DE BÂȚ pe spinarea ta, pe sudoarea ta, pe supărarea ta...ei trăiesc într-o lume paralelă și total alăturea de subiect!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova