2018-11-17 19:24


Propunerea lui Băsescu de desecretizare a planurilor de cooperare DNA - SRI, admisă de Comisia juridică a Senatului

 |  13:57
Propunerea lui Băsescu de desecretizare a planurilor de cooperare DNA - SRI, admisă de Comisia juridică a Senatului

Comisia juridică a Senatului a dat luni un nou raport de admitere propunerii legislative privind declasificarea unor documente, în forma care a trecut la Comisiile de apărare şi de administraţie, cu amendamentul propus de senatorul Traian Băsescu.

Noul raport a fost dat după ce Comisiile de apărare şi de administraţie au adoptat un amendat propus de senatorul Traian Băsescu potrivit căruia "se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA şi SRI în baza articolului 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale 003064/04.02.2009".

În opinia senatorului USR George Edward-Dircă, este "foarte curios" cum fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a dat seama acum de "efectele nocive" ale acestor protocoale.

"Am Strategia Naţională Anticorupţie (ANA) 2005-2007, SNA în domenii vulnerabile 2007-2009, toate în perioada dumnealui de mandat, precum şi a iniţiatorului acestui proiect (...). Peste tot aceste protocoale sunt prezentate, în anii respectivi, ca o soluţie de succes, ca progrese înregistrate în lupta împotriva corupţiei (...)", a declarat senatorul, potrivit Agerpres.

În replică, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Robert Cazanciuc, a spus că "probabil" Traian Băsescu are o formulă cunoscută care se numeşte "reevaluare".

"A reevaluat situaţia, şi-a dat seama că a greşit şi ne-a propus nouă un text pe care colegii din Comisia de apărare l-au votat. Vă propun un raport de admitere în formula textului, aşa cum a trecut la Comisia de apărare", a spus Cazanciuc.

Comisiile de apărare şi de administraţie din Senat au acordat pe 16 octombrie raport favorabil, cu amendamente, propunerii legislative privind declasificarea unor documente, după ce Comisia juridică a votat pe 15 octombrie tot pentru un raport de admitere în cazul acestui act normativ.

Comisiile de apărare şi de administraţie se exprimaseră prin raport în urmă cu o săptămână pe acest proiect, dar dezbaterea a fost reluată pentru a include amendamente formulate de unul dintre iniţiatori, deputatul PSD Mircea Drăghici şi de senatorul PMP Traian Băsescu.

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Amendamentele propuse luni de deputatul Mircea Drăghici în Comisia juridică au fost reluate marţi în comisiile de apărare şi de administraţie. Cele trei comisii au aprobat aceste amendamente şi au acordat un raport comun favorabil.

Unul dintre amendamentele propuse de Drăghici prevede că dosarele "în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la articolul 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei".

O altă modificare a actului normativ a fost adusă articolului 4. "Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit".

Comisiile de apărare şi de administraţie au adoptat marţi şi un amendament al senatorului Traian Băsescu potrivit căruia "se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA şi SRI în baza articolului 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale 003064/04.02.2009".

"Am avut un amendament legat de hotărârea CSAT 17 pe care unii senatori sau PSD o consideră baza protocoalelor, ceea ce e o minciună de tip PSD. Baza protocoalelor este cu totul alta. Dar dacă vor să ajungă la corecta informare a populaţiei, trebuie desecretizate planurile de acţiune comune între DNA şi SRI făcute în baza protocolului din 2009. M-am dus cu acest amendament în comisie, nicidecum în baza hotărârii CSAT 17, pentru că acea hotărâre nu pomeneşte SRI. (...) M-am dus cu un amendament care să nu fie foarte general, pentru că ei, de fapt, prin ceea ce prevede proiectul de lege - că se desecretizează toate documentele secrete - pot genera extrem de multe piedici în (...) dosare care acum se află în anchetă", a explicat Băsescu.

Propunerea legislativă, iniţiată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, va intra în dezbaterea plenului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-22

TAGURI: traian basescu, desecretizare planuri cooperare, dna, sri,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...