2019-03-23 04:46


PSD nu se lasă. Codrin Ștefănescu anunță cel puțin opt TRANSFERURI în partid

 |  19:53
PSD nu se lasă. Codrin Ștefănescu anunță cel puțin opt TRANSFERURI în partid

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunțat că plecările erau mutări așteptate însă că în curând social - democrații vor transfera nu mai puțin de 8 sau chiar 11 parlamentari din alte partide.

"Ne aşteptam la numele astea care s-au vehiculat, plecările, eram pregătiţi. Puţinele plecări din PSD erau luate în calcul de către noi. Am ştiut de la început, toţi colegii, că, după încercarea de puci eşuată de acum câteva luni de zile, unii dintre colegii care stau cu urechea aplecată mai în exteriorul partidului decât în interior vor primi 'verde' pentru a întări partiduleţul de buzunar condus de cel care ne-a trădat cel mai mult şi al cărui nume nici nu vreau să-l rostesc. Asta e calea pe care au ales-o, dacă adversarii noştri îşi închipuie că vom pierde majoritatea după aceste mişcări pe care le-au făcut, toate concentrate, se înşală, pentru că noi deja ne pregătim să primim în rândul nostru între 8 şi 11 parlamentari din alte partide în această perioadă, vorbesc de senatori şi deputaţi", a afirmat Ştefănescu, pentru AGERPRES.

Secretarul general al PSD a susţinut că există o argumentaţie "solidă" pentru "unele plecări din zona PNL".

"Parlamentarii PNL sunt disperaţi de politica pe care o fac la vârf Orban şi cu ai lui. Sunt presaţi, la rândul lor, de primarii care sunt disperaţi că Orban şi ai lui au atacat Codul administrativ la Curtea Constituţională, bătându-şi joc de primari, sunt disperaţi de ceea ce vorbeşte lumea în teritoriu vizavi de sondajul lor fals care i-a costat 14 miliarde de lei vechi. Oamenii pe stradă, în toate judeţele în care eu am fost, 11 judeţe doar luna asta, înjură la greu PNL-ul şi conducerea PNL-ului şi pentru faptul că europarlamentarii lor au votat împotriva României. De aceea, dintre parlamentarii lor care sunt cu capul pe umeri şi care înţeleg că s-a ales praful de partidul lor cu amestecul ăla de pedelismo-securismo-băsismo-macoveism, ce este la ei, au bătut la uşile noastre. Şi noi, pe oamenii care sunt corecţi îi primim cu braţele deschise şi asta vom face", a spus Codrin Ştefănescu.

Patru deputaţi ai PSD şi-au anunţat în această săptămână trecerea la partidul Pro România: Mihai Tudose, Georgian Pop, Corina Bogaciu şi Oana Vlăducă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-01

TAGURI: psd, codrin stefanescu, plecari, partide, transfer, parlamentari
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GHITA BIN LADEN MATA HARI
01 Feb 2019

posibil ca tot ce croncane din PNLva dori sa se alature la croncanul tele-marlan sa cante la aceeasi masa impanata cu sorici de porci parliti in sufragerie de porcarul flausat Ba baieti dar nu v-ati gandit si la o varianta de tipul-porcarul va da sa mancati porci expirati de la pesta porcina.....eu n-as avea curaj sa primesc nimic de la el in locul vostru,e disparat si vrea sa ia cat mai multi dupa el la puscarie...va face complici
IOANA
02 Feb 2019

Participa la sondaje si castiga bani. Primesti intr 0,10-2,50€ pe sondaj raspuns si un bonus de 1,00€ la inregistrare. Inscrie-te aici https://bit.ly/27Y30zS
IOAN PENTRU FII RISIPITORI SI
02 Feb 2019

Numai patrioti domnule cu Georgian Pop in frunte , tot serviciul de informatii externe si vânzător la kil de aur romanesc plecară spre discipolul căruia a vândut Petromul . Mie asta îmi suna bine , înseamnă ca romanii de sânge si staif se regrupează se scutura de bube si le lasa sa puroieze in gasti separate .
CIUMA ROSIE PORCINA
02 Feb 2019

v-ati intrebat de ce are porcarul mustata?...........cand se gandeste la curveta BUZE-DULCI se linge pe mustata...si viseaza la mustata dintre picioarele panaramei...linge si el coada pestelui da a dracului tot timpul e baloasa si-i da peste bot....NU E BINE...MAI TRAGE O LIMBA...MAI LA STANGA...MAI LA DREAPTA....NU ESTi BUN
ANONIM
02 Feb 2019

JUSTITIA DIN RO E DE TOT KKTUL............... https://www.g4media.ro/culisele-deciziei-de-la-inalta-curte-prin-care-s-a-stabilit-ca-dragnea-sa-fie-judecat-de-completul-din-2018-omul-lui-savonea-s-ar-fi-implicat-masiv-in-decizia-finala.html
Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...