2016-12-11 08:07

POLITICA


PSD are în tolbă un alt Negoiţă pentru sectorul 3

 |  18:14
PSD are în tolbă un alt Negoiţă pentru sectorul 3

PSD intenţionează să-l arunce în cursa pentru Primăria Sectorului 3 pe Robert Negoiţă. Pesediştii mizează pe confuzia de nume dintre candidatul lor şi Liviu Negoiţă, actualul primar al sectorului. Robert Negoiţă infirmă candidatura.

O decizie recentă a conducerii PSD stabileşte că Robert Negoiţă va fi coordonatorul activităţii PSD filiala sector 3. Decizia este cu atât mai curioasă cu cât Negoiţă este deputat de Teleorman şi, în acelaşi timp, preşedintele filialei PSD Ilfov. Decizia de a-l pune şef pentru pesediştii din sectorul 3 are legătură, se pare, cu alegerile de anul viitor. Conducerea PSD a luat deja în calcul candidatura lui Robert Negoiţă la primărie, el fiind singurul pesedist al cărui nume a apărut într-o cercetare sociologică efectuată printre locuitorii sectorului 3. Surse din PSD susţin că o decizie finală a lui Robert Negoiţă pentru Primăria Sectorului 3 ţine în mod exclusiv de eventuala decizie a actualui primar, Liviu Negoiţă (PDL), de a candida pentru încă un mandat. „Dacă Liviu Negoiţă candidează, Robert sigur nu se bagă, că ar pierde totul, având în vedere că localele vor fi cumulate cu parlamentarele”, spun sursele menţionate. În cazul unei retrageri a actualului primar din politică, aşa cum s-a speculat în ultima vreme, pesedistul Negoiţă mizează în principal pe confuzia de nume dintre el şi pedelist. Întrebat ieri despre candidatura la Primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă a negat categoric. Numele lui Negoiţă de la PSD a fost vehiculat recent în mai multe scandaluri publice, între care, cel mai cunoscut, „Sex cu minore la PSD”. Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care liderul PSD este cercetat alături de alte persoane pentru trafic de persoane.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-03-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image