2016-12-10 20:47

POLITICA


PSD caută un purtător de cuvânt

 |  17:04
PSD caută un purtător de cuvânt

De nouă zile, social-democraţii au rămas fără purtător de cuvânt. Radu Moldovan şi-a anunţat demisia din această funcţie, el motivând că are nevoie de timp pentru a-şi pregăti campania electorală pentru şefia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Radu Moldovan şi-a anunţat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al PSD. Deşi au trecut nouă zile de la anunţul acestuia, liderii PSD nu au găsit încă un înlocuitor. Surse din PSD susţin că preşedintelui Victor Ponta îi este foarte greu să găsească un nou purtător de cuvânt, fiindcă „ori nu au abilităţi de comunicare, ori pur şi simplu refuză o astfel de responsabilitate”. Unul dintre cei la care Victor Ponta s-a gândit ar fi - spun sursele citate - senatorul Dan Şova, bun prieten al liderului pesedist. Acesta însă a refuzat, se pare, pe motiv că în planurile sale de viitor ar intra alte obiective politice: şefia organizaţiei PSD Bucureşti (ocupată deocamdată de Marian Vanghelie), respectiv funcţia de ministru al justiţiei într-un viitor guvern condus de PSD.

Alte nume vehiculate pentru ocuparea funcţiei de purtător de cuvânt: Cristian Rizea şi Robert Negoiţă. Există însă temeri legate de abilităţile lor de comunicare, pe de o parte, iar pe de altă parte numele lor au fost invocate de Marian Vanghelie ca o condiţie a rămânerii sale în partid. „Ori eu, ori ei”, ar fi spus Vanghelie.

Aceleaşi surse susţin că importanţa funcţiei de purtător de cuvânt al PSD este foarte mare în schema de conducere a partidului. „Nu poţi pune un agramat sau un nesuferit să poarte vorbele partidului. În plus, el devine şi membru al Biroului Permanent Naţional, deci Victor (Ponta - n.r.) trebuie să aibă şi asta în vedere atunci când va găsi un înlocuitor”, ne-au mai declarat sursele citate.

Reamintim, Victor Ponta a fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană. Recent, Mircea Geoană a fost exclus din PSD.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-13

TAGURI: purtator de cuvint PSD, vanghelie santaj, favoriti ponta, alegeri 2012, geoana ponta



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Victor Ponta consideră că fraudarea alegerilor este posibilă Victor Ponta a declarat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că fraudarea... 28 Noi 2016 | (3)
Cinci persoane reținute pentru șantaj și deturnare a licitațiilor publice Polițiștii din Bacău, Neamț și Iași au destructurat o grupare infracțională specializată... 25 Noi 2016 | (0)