2016-12-08 04:21

POLITICA


PSD îl ameninţă pe Boc cu moţiunea de cenzură

 |  17:12
PSD îl ameninţă pe Boc cu moţiunea de cenzură

Social-democraţii vor să depună o moţiune decenzură împotriva Guvernului Boc, dacă acesta îşi va angaja răspunderea în faţaParlamentului pe Legea salarizării unitare.

“Guvernul continuă să mintă când vorbeşte decreşterea salariilor. Toate analizele care s-au făcut arată că scoaterea celuide-al 13-lea salariu şi a primelor de vacanţă, fără să mai punem la socotealăinflaţia, înseamnă o scădere a veniturilor şi nu o creştere cu 15%”, a declaratpurtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, citat de Mediafax. Decizia urmeazăsă fie luată de conducerea social-democraţilor în şedinţa de luni. Afirmaţia saa fost întărită de poziţia exprimată de Mircea Geoană. “În mod evident,opoziţia va introduce o moţiune de cenzură. M-am uitat pe lege, azi, esteevident o lege care trebuie combătută prin toate mijloacele şi moţiunea decenzură este o decizie care va fi anunţată de opoziţie în zilele următoare. Dinpunctul meu de vedere, cred că şi redactarea moţiunii de cenzură deja a început”,a susţinut preşedintele Senatului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638949-05-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image