2016-12-11 08:16

POLITICA


PSD lucrează la un program de guvernare

 |  19:05
PSD lucrează la un program de guvernare
Sursele noastre ne-au spus că toate departamenteledin Partidul Social Democrat au început să elaboreze schiţa unui program deguvernare. Fiecare are obligaţia de a pune pe hârtie ce ar trebui să conţinăacel program din perspectiva domeniului gestionat. Aceste fragmente suntstrânse la Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Acestane-a confirmat ştirea, spunând că şi-ar dori ca schiţa de program de guvernaresă fie gata până pe 16 octombrie, când şedinţa Consiliului Naţional se vatransforma într-un Congres extraordinar de modificare a statutului partidului.Programul va fi pregătit ca şi cum PSD ar participa singur la guvernare, darpoate fi şi o platformă de plecare pentru negocierea unei alianţe.

„Năstase lucrează cu departamentelela acest material de ceva vreme. Practic, în cadrul Congresului se va prezentaviziunea partidului asupra modelului de societate”, ne-au explicat surse dinconducerea partidului. Chiar dacă fostul premier a declarat în mai multerânduri că nu este interesat să revină în postura de şef la Palatul Victoria,el şi-a luat în serios rolul de „antrenor” al colegilor săi. Victor Pontadoreşte ca planul de măsuri coordonat de Adrian Năstase să identifice PSD înochii electoratului drept soluţia necesară pentru înlocuirea actualeiguvernări. Prezentarea materialului îi va aduce şi preşedintelui ConsiliuluiNaţional beneficii de imagine, el urmând să fie validat în faţa colegilor săidrept un potenţial candidat pentru funcţia de premier, în perspectivacâştigării alegerilor din 2012. Printre măsurile la care ţin social-democraţiise numără renunţarea la cota unică şi introducerea impozitului progresiv, reducereaTVA la alimentele de bază şi acordarea unor facilităţi pentru cei caregenerează noi locuri de muncă.

Politica de alianţe

Social-democraţii vor ca în cadrul Congresului să stabilească şi politicade alianţe pe care o vor urma pe baza programului economic prezentat. AdrianNăstase este un partizan al ideii colaborării cu liberalii, idee susţinutăneoficial şi de Victor Ponta. Cu toate acestea, preşedintele PSD are un discurspublic mai radical, în speranţa mobilizării electoratului social-democratpentru a se atinge o cotă în sondaje cât mai apropiată de 50%. În schimb,reluarea discuţiilor cu PDL este exclusă. Victor Ponta a declarat că esteposibil ca o eventuală colaborare cu democrat-liberalii să fie respinsă prinStatut. Chiar dacă nu se va ajunge la o măsură atât de drastică, PDL şi TraianBăsescu reprezintă ţinta numărul unu a pesediştilor. În ceea ce priveştealianţa cu PC, tot mai mulţi social-democraţi vorbesc deschis despre rupereaalianţei şi participarea pe liste separate la alegerile locale şi parlamentaredin 2012. Congresul extraordinar este văzut şi ca o tribună de la care să fiedifuzate mesajele social-democrate, PSD mizând pe faptul că în toamnănemulţumirea populaţiei va creşte, iar Guvernul Boc are şanse mari să fiedărâmat de moţiunea de cenzură pe care o pregătesc. Pesediştii vor militapentru organizarea alegerilor anticipate, ca singură soluţie pentru depăşireacrizei politice şi economice.

Modificări la Statut

Pentru a arăta că PSD se modernizează, pesediştii plănuiesc şi revizuireaStatutului. În acest moment, fiecare filială a primit misiunea să trimită cătrecentru propunerile pentru modificarea Statutului, centralizarea acestor ideiurmând să fie făcută în următoarele două luni. O disciplină de fier în partid,reducerea numărului membrilor Consiliului Naţional, organizarea unui sistemuninominal de selectare a candidaţilor pentru consiliile judeţene, o întărire aatribuţiilor Curţii de Integritate Morală se numără printre propunerile demodificare a Statutului PSD. Vicepreşedintele Radu Moldovan ne-a dezvăluit căse pregăteşte o schimbare în sistemul de alegere a consilierilor judeţeni.„Spre exemplu, în Bistriţa Năsăud sunt 62 de unităţi administrative şi sunt 30de locuri de consilieri judeţeni. Partidul va face o listă cu 30 de nume şi înfuncţie de rezultatul obţinut într-un colegiu, format din 2-3 comune sau sate,se vor alege consilierii judeţeni”, a precizat Moldovan. De asemenea, numărulmembrilor Consiliului Naţional urmează să fie redus de la 700 la 300.

Planul lui Geoană

Ostracizat de Victor Ponta la Senat, Mircea Geoană vrea să arate că mai aremulte de spus în politică. În timp ce Adrian Năstase lucrează la programul deguvernare al PSD, şeful Senatului plănuieşte elaborarea unui Raport în care săfie identificate ţintele ţării pentru următorii zece ani, dar şi măsurileimediate pentru depăşirea crizei economice. În acest sens, Geoană a propus, înparteneriat cu mai multe ONG-uri, înfiinţarea Comitetului Naţional pentruDezvoltare, ca for transpartinic unde să vină cu propuneri reprezentanţiiprincipalelor partide, ai sindicatelor şi societăţii civile. El susţine că aresprijinul Băncii Mondiale pentru acest proiect şi că va invita la discuţiiGuvernul şi Preşedinţia. Victor Ponta ne-a declarat că nu cunoaşte planurilelui Mircea Geoană şi că nici nu îl interesează.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-02-05

Mai multe imagini:
PSD lucrează la un program de guvernare
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image