2016-12-07 20:36

POLITICA


PSD şi PNL nu mai participă la lucrările Camerei Deputaţilor

 |  18:40
PSD şi PNL nu mai participă la lucrările Camerei Deputaţilor

Mircea Duşa, liderul grupului PSD în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, a anunţat miercuri, colegii din conducerea acestui for legislativ că deputaţii social-democraţi şi cei liberali nu vor mai participa la lucrările BP, ale plenului şi comisiilor pentru că “Puterea nu ascultă strada şi nu-şi dă demisia”.

Duşa a precizat însă că parlamentarii PSD şi PNL vor participa la prima şedinţă de plen a sesiunii de primăvară în care se va alege noua conducere a Camerei Deputaţilor. "Am anunţat şi au anunţat preşedinţii Uniunii Social Liberale că începând de astăzi vom începe protestul nostru parlamentar împotriva faptului că Puterea înţelege să nu asculte strada şi să-şi dea demisia", a declarat Mircea Duşa, citat de Agerpres.

Liderul deputaţilor PSD a explicat că protestul va consta în neparticiparea la lucrările plenului, Biroului permanent şi comisiilor de specialitate. "Nu sunt alte lucruri. Eu cred că ştirea cea mai importantă este că Opoziţia pleacă din Parlament şi un stat democratic şi un Parlament democratic nu pot funcţiona fără Opoziţie", a susţinut Duşa.

Întrebat dacă în atare condiţii deputaţii PSD şi PNL îşi vor mai primi banii, el a spus că nu e important dacă "se vor lua banii sau nu se vor lua" şi că se va aplica legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor. "Neparticiparea la şedinţă înseamnă diminuarea indemnizaţiei proporţional cu numărul de zile în care nu vom participa la şedinţele de plen şi de comisii", a explicat Mircea Duşa.

Chestionat dacă parlamentarii Opoziţiei vor mai sta la hotel, Duşa a calificat întrebarea drept tendenţioasă. "Vedeţi că puneţi întrebări tendenţioase. Noi am anunţat că protestul nostru înseamnă neparticiparea la plen comisii şi Birou permanent. Conform Constituţiei şi a legii un parlamentar are mult mai multe atribuţii. Începând cu dreptul de a avea iniţiativă legislativă, de la a face moţiuni simple şi de cenzură, de a contesta la Curtea Constituţională, activitate în teritoriu, activitate în grupuri parlamentare, declaraţii politice şi control parlamentar asupra Guvernului prin interpelări şi răspunsuri şi comisii de anchetă. Şi au afirmat co-preşedinţii (co-preşedinţii USL - n.r.) că parlamentarii vor fi în teritoriu şi în Bucureşti în această perioadă", a declarat Duşa.

Liderul deputaţilor social-democraţi a spus că grupurile PSD şi PNL vor face nominalizări pentru funcţiile de conducere din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. "Trebuie să îndeplinim acele proceduri de a avea contactul cu Parlamentul şi de a putea face contestaţii la Curtea Constituţională, de a iniţia moţiuni de cenzură şi aşa mai departe", a explicat Mircea Duşa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639553-10-17

TAGURI: protest, deputati, psd, pnl, camera deputatilor, curtea constitutionala, mircea dusa, parlament, guvern, puterea, demisie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ANCA
02 Feb 2012

Test pentru parlamentarii coalitiei la putere . Acum se va vedea daca sunt oameni pe care te poti baza la greu (sa vina TOTI la lucru in Parlament) sau sunt niste pacalici profitori. Cine chiuleste acum nu trebuie sa mai ajunga nici macar candidat in alegerile din noiembrie. Parlamentul poate lucra pe legile care nu sunt in profilul comisiilor in care opozitia are majoritate si astfel USL va fi lasat in offside !

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Mircea Duşa se declară mâhnit: Nici pavoazarea nu s-a făcut la Miercurea Ciuc Fostul ministru al Apărării Naţionale Mircea Duşa şi-a exprimat „mâhnirea” joi că... 01 Dec 2016 | (1)
Ponta dezvăluie de ce îi ajută pe cei de la PRU Candidatul PSD pentru Camera Deputaților, fostul prim-ministru Victor Ponta, a declarat marți... 06 Dec 2016 | (2)