2018-12-10 08:35


Raluca Prună, avizată ministru al Justiţiei: Aşteptările publice, extrem de mari

 |  13:11
Raluca Prună, avizată ministru al Justiţiei: Aşteptările publice, extrem de mari

Raluca Prună a fost avizată favorabil în funcţia de ministru al Justiției cu 48 de voturi "pentru", unul "împotrivă" și două „abțineri”. Aceasta a afirmat că este jurist şi ştie că nu este uşor, în condiţiile în care există așteptări publice „extrem de mari”.

"Sunt onorată că Dacian Cioloș mi-a făcut propunerea pentru a ocupa acest fotoliu. Este numai începutul. E greu să spui ce dorești să faci într-o oră și jumătate. Vreau să îi asigur de tot sprijinul meu. Cred într-o procedură a dialogului, transparență", a precizat Raluca Prună, potrivit b1.ro.

Ministrul desemnat al Justiţiei a mai spus că propunerea lui Dacian Cioloş a venit după retragerea Cristinei Guseth.

"Propunerea mi s-a făcut în urma situației create luni cu doamna Cristian Guseth. Am răspuns afirmativ într-o perioadă scurtă. E un moment serios. Am răspuns repede, e o decizie cântărită cu foarte mare atenție. E o responsabilitate foarte mare. Sunt jurist. Am profesat în țara asta, am lucrat în țara asta. Știu că nu e ușor, că există așteptări publice extrem, extrem de mari", a afirmat Raluca Prună. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-17
Citeste si:
Raluca Prună, noua propunere a lui Dacian Cioloş pentru Ministerul Justiţiei

TAGURI: raluca pruna, avizat, ministru, justitie, asteptari, publice, extrem, mari
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...