2018-12-11 11:42


Ratko Mladic a fost ajutat să se ascundă de către oficiali sârbi

 |  13:06
Ratko Mladic a fost ajutat să se ascundă de către oficiali sârbi

Biroul Procurorului pentru crime de război din Serbia a descoperit o întreagă reţea de persoane care i-au ajutat pe Ratko Mladic şi Stojan Zupljanin, inculpaţi de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavi, reţea din care făceau parte şi doi foşti înalţi oficiali ai statului sârb, potrivit cotidianului Danas din Belgrad, relatează vineri agenţia Tanjug.

Citând o sursă anonimă, cotidianul afirmă că Biroul procurorului a obţinut informaţii despre deplasările celor doi inculpaţi. Potrivit sursei, au fost identificate în total 10 persoane suspectate că i-au ajutat şi găzduit pe cei doi inculpaţi. Lista include şi doi foşti înalţi oficiali ai statului, în timp ce alţi suspecţi au mai mult legături cu familia lui Mladic.

În cursul recentei sale vizite la Belgrad, Procurorul-şef al TPI, Serge Brammertz, i-a cerut Biroului Procurorului pentru crime de război din Serbia să avanseze în cercetările referitoare la complicii care i-au ajutat pe inculpaţi în timp ce ei erau daţi în urmărire.

În raportul său bianual pentru Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/, Brammertz a afirmat că acuzarea este mai degrabă preocupată în legătură cu numeroasele informaţii pe care Serbia le are despre persoanele care i-au ajutat pe fugari să se ascundă atât de mult timp.

''Până în prezent am obţinut puţine dovezi că autorităţile sârbe au întreprins ceva în raport cu aceasta. Vrem să ştim dacă ei /inculpaţii/ au primit asistenţă de la cineva din cadrul instituţiilor de stat'', declara recent Brammertz.

Stojan Zupljanin, fost comandant al poliţiei sârbilor bosniaci, a fost arestat pe 11 iunie 2008, iar Ratko Mladic, fost comandant militar al sârbilor bosniaci, pe 26 mai 2011. Ei sunt judecaţi de TPI pentru genocid şi crime de război comise împotriva mulsumanilor din Bosnia-Herţegovina.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-02-19

TAGURI: Serbia, ratco mladici, tpi
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...