2016-12-03 00:31

POLITICA


Răzbunarea crizei în 2012

 |  17:56
Răzbunarea crizei în 2012

Criza din zona euro părea la sfârşitul anului trecut că a intrat într-un con de umbră, însă acum ameninţă să se întorcă în forţă.Liderii europeni vor trebui să decidă, în lunile următoare, dacă salvează sau nu zona euro, scrie Reuters. Liderii europeni sunt obligaţi să facă faţă unor obstacole politice, economice şi financiare, chiar de la începutul anului.

În Grecia, ţara în care criza a început în urmă cu doi ani, guvernul se află într-o cursă contra cronometru pentru a conveni un nou acord cu instituţiile internaţionale. Dar riscul de nerambursare al Atenei complică orice calcul. Pe lângă aceasta, alegerile din Grecia şi Franţa ar putea complica luarea deciziilor la nivel naţional şi contracara capacitatea blocului de a acţiona rapid. În Franţa, sondajele sugerează că există o bună şansă ca preşedintele Nicolas Sarkozy să piardă în faţa concurentului socialist Francois Hollande.Totodată, tăierea ratingului de credit de triplu-A al Franţei în următoarele săptămâni ar putea surpa delicatul echilibru franco-german care a gestionat până acum criza din UE. Un element important vizează alocarea a 200 de miliarde de euro pentru FMI, bani care ar putea fi utilizaţi pentru preîntâmpinarea problemelor din Italia şi Spania. Însă zona euro se luptă să obţină 50 de miliarde de la ţările din afara blocului comunitar pentru atingerea acestui obiectiv. Chiar dacă aceste fonduri sunt asigurate, nici Italia şi nici Spania nu au arătat disponibilitatea de a accepta orice ajutor care vine cu o mai mare supraveghere fiscală din partea UE.

Risc de recesiune

Pe 30 ianuarie este programat un nou summit UE, care se va concentra pe eforturile de a stimula creşterea economică.Aceasta este, probabil, cea mai mare provocare a blocului euro la care până acum nu s-a găsit soluţie. După câţiva ani de consolidare fiscală pentru a reduce datoriile şi deficitele umflate de criza financiară globală a anului 2008/09, zona euro se îndreaptă spre recesiune. Cu cât criza datoriilor se prelungeşte, cu atât şansele ca Europa să fie în recesiunie se majorează.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-11-18

TAGURI: criza, recesiune, UE, Merkel, Sarkoyz



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Lucian Croitoru (BNR): România, aproape de recesiune Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, avertizează într-o analiză... 18 Noi 2016 | (6)
Ce șanse are Angela Merkel să obțină un nou mandat de cancelar Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, se... 25 Noi 2016 | (1)