2016-12-05 10:50

POLITICA


Rebelii încep luptele interne

 |  21:00
Rebelii încep luptele interne

Libia se pregăteşte pentru prima dată după mai bine de patru decenii de un nou lider, după Muammar Gaddafi. Dintre toate statele afectate de protestele care au caracterizat „Primăvara Arabă”, viitorul acestei ţări pare cel mai nesigur dintre toate. Întrebarea legitimă care se pune după victoria iminentă a rebelilor împotriva regimului condus de Gaddafi este cine îi va succeda colonelului.

„Problema este că nu există nici un lider al rebelilor respectat de toată lumea”, a declarat Kamran Bokhari, director pentru Orientul Mijlociu al Stratfor. Unul dintre liderii rebelilor, Husam Najjair, pare mult mai îngrijorat de posibilitatea ca rebelii să întoarcă armele unii împotriva altora după ce vor prelua în totalitate controlul asupra capitalei Tripoli, decât de posibila retaliere a loialiştilor lui Gaddafi. „Primul lucru pe care brigada mea îl va face este instalarea de posturi de control pentru dezarmarea tuturor, inclusiv a altor grupuri rebele, altfel vom avea o baie de sânge”, a declarat acesta.

Jalil, cel mai popular lider

O dificultate serioasă pentru rebeli este divizarea grupărilor care au luptat până acum împotriva lui Gaddafi şi acceptarea comună a unui singur conducător. Gaddafi a condus Libia peste 40 de ani impunând o politică a cultului personalităţii, fără instituţii de stat care să le permită acum rebelilor o tranziţie mai uşoară. Cel mai popular lider al rebelilor este Mustafa Abdel Jalil, preşedinte al Consiliului Naţional de Tranziţie. Fost ministru al justiţiei, a realizat reformarea Codului juridic al ţării, pentru care a fost lăudat de organizaţia Human Rights Watch, fiind caracterizat drept „un tehnocrat echilibrat”, potrivit WikiLeaks. Un alt posibil lider este primul-ministru al CNT, Mahmoud Jibril, un alt fost apropiat al lui Gaddafi, a îndeplinit funcţia de om de legătură cu puterile occidentale în timpul revoltelor. Pentru rebeli însă, prezenţa acestora în trecut în echipa lui Gaddafi rămâne o suspiciune care va plana pe toată durata activităţii lor. Dispariţia în condiţii misterioase a liderului militar Abdel Fattah Younes, executat după ce fusese arestat de către propriul său detaşament, constituie un motiv serios de îngrijorare pentru orice implicare a foştilor membri ai guvernului Gaddafi în viitoarea conducere a ţării. „Preluarea controlului asupra capitalei Tripoli este o sarcină complexă. Asigurarea hranei pentru rebeli este deja un aspect dificil, mai ales că oamenii lui Gaddafi au săpat din timp tranşee pentru a rezista. Însă conducerea ţării va reprezenta un aspect mult mai dificil pentru rebeli. Cea mai mare provocare rămâne găsirea unor oameni care să fie acceptaţi de toată lumea”, a concluzionat Bokhari.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-08-01

Mai multe imagini:
Rebelii încep luptele interne
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

POPEANGA
23 Aug 2011

Nu e nici o problema, pune Americane cea mai potrivita persoana sa conduca Libia, ca doar vor fi DEMOCRATIZATI. Dca nu stiti ce inseamna democratizarea tarilor, sa va explic eu, inseamna un fel de COLONIZARE care exista in sec.19 sau 20. Da acum noi suntem in sec.21 si nu mai poate fi numita COLONIZARE, ca asta a fost abolita, acum s-a inventat un nou termen, DEMOCRATIZAREA

Adauga un comentariu

Random image