2016-12-08 04:07

POLITICA


Rectorii Marga şi Andronescu conduc revoluţia anti-Boc

 |  20:38
Rectorii Marga şi Andronescu conduc revoluţia anti-Boc

Moţiunea de cenzură a Opoziţiei pe Legea educaţiei a fostdepusă vineri la Parlament şi poartă semnătura rectorilor Andrei Marga şi EcaterinaAndronescu. Ambii riscă să fie puşi să aleagă între cariera politică şi funcţiade rector, dacă legea este promulgată.

„Titu Maiorescu, Spiru Haret, Nicolae Iorga, FlorianŞtefănescu Goangă, Ion Lupaş, Emil Haţieganu, Pentru Andrei şi mulţi alţii auactivat în partide, ar fi trebuit să fie daţi afară din rectorate şi din altefuncţii dacă am lua în considerare aberantele articole din actualul proiect, degenul celui care prevede că nu pot fi responsabili de universităţi persoanecare activează pentru înnoirea ţărilor lor prin partide”, se arată în moţiuneade cenzură depusă la Parlament, după ce a adunat 137 de semnături de la PSD şiPNL. Iniţiatorii moţiunii susţin că adoptarea legii în regim de urgenţă esteneconstituţională, ei urmând să se adreseze şi judecătorilor CurţiiConstituţionale. Conform acestora, proiectul Legii educaţiei naţionale trebuiafinalizat în Parlament şi nu prin acţiunea Guvernului. „Legea educaţiei naţionaleatentează la fiinţa statului român, prin introducerea unor prevederireferitoare la studierea limbii române pe tot parcursul învăţământuluipreuniversitar, după programe şi manuale elaborate special. În fapt, acestlucru oficializează statutul limbii române ca limbă străină”, se mai arată îndocumentul depus la Parlament. De asemenea, se contestă predarea geografiei şiistorie în limba maternă în învăţământul preuniversitar. PSD şi PNL considerăcă, prin această lege, sistemul educaţional va fi puternic politizat, iarautonomia universitară va fi restrânsă după bunul plac al ministrului. Pentru atrece moţiunea, reprezentanţii Opoziţiei au nevoie de 236 de voturi, ei sperândcă acestea vor veni de la parlamentarii din arcul guvernamental ce reprezintăcetăţenii din Ardeal. În tabăra PDL au început să apară primele voci caresusţin că dacă moţiunea nu ar fi condus la căderea Cabinetului Boc ar fivotat-o.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-04-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image