2016-12-06 16:11

POLITICA


Regulamentele nu mai contează. Cum a fost UNPR legalizat pe şest în Parlament

 |  19:24
Regulamentele nu mai contează. Cum a fost UNPR legalizat pe şest în Parlament

Contrar legislaţiei în vigoare şi regulamentelor parlamentare, un partidcare nu a participat în alegeri, UNPR, a fost „legalizat”ca formaţiune de sinestătătoare în Camera Deputaţilor

Prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 638 de vineri 10septembrie 2010 a Hotărârii nr. 23 a Camerei Deputaților, a fost practic,legalizat grupul parlamentar al independenților afiliați la UNPR. Cu altecuvinte, s-a oficializat ca partid parlamentar gruparea hibrid condusă deministrul Gabriel Oprea. Hotărârea respectivă consființește cooptareadeputatului Eugen Nicolicea în comisia de regulament a Camerei Deputaților.

Regulamentul nu recunoaște decât grupurile parlamentarepolitice

Conform art. 40, alin. 3 al Regulamentului Camerei Deputaților,Comisia de regulament este compusă din câte un membru al fiecărui grupparlamentar din Cameră. Definiția grupului parlamentar este următoarea: Grupurileparlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui dincel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partidpolitic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţeelectorale. Tot conform Regulamentului Camerei, deputații deveniți independențiprin demisie sau excludere din partidele lor, se pot reuni în grupuriparlamentare mixte, dar nu beneficează de aceleași drepturi cu un grupparlamentar politic. Cum în HCD nr. 23 se face referire la “deputatul EugenNicolicea, aparținând Grupului Parlamentar al independenților”, aceastăexprimare nu face altceva decât să arate că în Camera Deputaților există și ungrup parlamentar al independenților.

“Nuprea mai avem ce face”

ReprezentanțiiOpoziției au contestat deciziile de marțea trecută ale PDL și ale președinteiCamerei, Roberta Anastase, de a introduce abuziv pe ordinea de zi discutareaHCD nr. 23, iar miercuri, au contestat legalitatea desemnării lui Nicolicea șiau părăsit sala de ședințe la momentul votării. Rezultatul votului a demonstratlipsa de cvorum, și în mod normal votul ar fi trebuit considerat ca fiind nul,dar Roberta Anastase, profitând de faptul că mai erau câțiva deputați PSD șiPNL, care mai aveau 3-4 metri până la a ieși din sală, i-a considerat (ilegal,pentru că ambele partide anunțaseră oficial părăsirea sălii – n.a.) și pe aceștiaca fiind prezenți. Acestea au fost, de fapt, megascandalurile din Cameră desăptămâna trecută, care erau să provoace o grevă parlamentară a Opoziției. Pânăla urmă, PSD a înaintat la Comisia juridică o cerere de suspendare de lalucrările Camerei, pe o perioadă de trei săptămâni, a Robertei Anastase, încalitatea ei de deputat. Altceva, căi de atac, Opoziția nu are la îndemână.Ne-o confirmă șichestorul din partea PNL, Dan Motreanu. “Nu prea mai avem ce face. O hotărâre aCamerei Deputaților nu poate fi atacată la Curtea Constituțională. În urmapasului făcut acum, se va invoca principiul precedentului și se va încercapromovarea și în Biroul Permanent al Camerei a unui reprezentant al celor dinUNPR, în locul unui deputat al Opoziției, pentru a schimba raportul de forțedin acest organism. Asta se urmărește de fapt. Este o lovitură dată sistemuluidemocrației parlamentare și voinței exprimate de electoral în alegeri.

Apella memoria stenogramei

“Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnuleviitor preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Nutrebuie să încercaţi să ajungeţi la scaunul respectiv chiar călcând pesteregulament, este foarte subţire şi foarte uşor, vă fac cadou unul.

Art.83: "Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru suntsăptămânale şi se aprobă de Comitetul ordinii de zi".

Art.84: "Modificarea ordinii de zi sau a programului de lucru se aprobă deComitetul ordinii de zi, la cererea Biroului permanent, în cazuriexcepţionale".

Deci,chiar dacă este un caz excepţional - şi dumneavoastră sunteţi un cazexcepţional - cred că are dreptate domnul preşedinte de şedinţă, şi anume săsolicitaţi prin reprezentanţii dumneavoastră să se întrunească Biroul, care săfacă o propunere de modificare Comitetului ordinii de zi, care să ne prezintedupă aceea ordinea de zi cea nouă, aşa cum a propus colegul, cel care este unom foarte serios, din Dolj, şi pe care îl credem pe cuvânt”. Acest pasaj NU reprezintăo intervenție de marțea trecută a vreunui deputat PNL sau PSD, când s-acontestat modificarea abuzivă a ordinei de zi, prin introducerea HCD nr. 23 îndezbatere. Textul reprezintă un extras din stenograma plenului din 20septembrie 2005, când deputatul (pe atunci PSD), Eugen Nicolicea, contestamodificarea abuzivă a ordinei de zi la propunerea unui lider al PD. Tot în2005, Eugen Nicolicea contestat vehement drepturile independenților (ex- PRM-iști)care solicitau formarea unui grup parlamentar cu drepturi depline.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-08-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image