2016-12-03 00:27

POLITICA


Religia, pe cale de dispariţie în nouă naţiuni

 |  18:49
Religia, pe cale de dispariţie în nouă naţiuni
Religia va dispărea în nouă naţiuni, aratărezultatul unui studiu prezentat la reuniunea de la Dallas, SUA, a Societăţiiamericane de Fizică, informează BBC. Studiul a constatat ocreştere constantă a celor care pretind nici o afiliere religioasă în ţăriprecum Australia, Austria, Canada, Cehia, Elveţia, Finlanda, Irlanda,Noua Zeelandă şi Olanda. Cercetătorii au aplicat un model matematic complex,privitor la dinamica sistemelor neliniare, ajustând parametrii pentrubeneficiile sociale pe care le obţin cei care se declară non-religioşi,ajungând la concluzia că situaţia este similară în cele 9 ţări studiate. Modelulfolosit e similar cu cel al unui studiu desfăşurat în 2003, care încerca săclarifice de ce unele limbi din lume sunt mai puţin vorbite decât altele. Rezultatula fost că grupurile sociale care au mai mulţi membri sunt mai atractive şi cătoate grupurile sociale au un anumit statut social şi utilitate. Ţările cu celmai mare număr de persoane care nu sunt afliate vreunei religii s-a dovedit afi Cehia, cu un procentaj de 60% şi Olanda, cu 40%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-10-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

NEA FANE
24 Mar 2011

cata dreptate are EMINESCU in poezia IMPARAT SI PROLETAR cu versurile:RELIGIA O FRAZA DE DANSII INVENTATA.....etc

Adauga un comentariu

Random image