2016-12-02 20:12

POLITICA


Ruptură în Coaliţie pe votul uninominal

 |  19:51
Ruptură în Coaliţie pe votul uninominal

O comisie formată din câte un reprezentant al PDL, UDMR, UNPR şi Minorităţi a început, ieri, discuţiile despre reforma sistemului electoral actual. În cadrul primei şedinţe s-a pus problema înlocuirii votului uninominal compensat.

“Am căzut de acord cu toate formaţiunile din Coaliţie că trebuie schimbat sistemul electoral, că aşa cum s-au desfăşurat lucrurile în 2008 este inadmisibil pentru 2012”, a declarat reprezentantul PDL, vicepreşedintele Sever Voinescu. Pe tema favorită a democrat-liberalilor, sistemul uninominal pur, nu s-a înregistrat însă nici un acord.

UMDR şi minorităţile au propus un sistem mixt pe model german: 50% din Parlament ales uninominal, 50% pe liste de partid. “Nu sunt aleşi cei de pe locul 2, dar nici nu aleargă un preşedinte de partid într-un colegiu”, a explicat deputatul FDGR Ovidiu Ganţ. În faţa consensului UDMR şi al minorităţilor, Sever Voinescu a răspuns că şi aceasta “e o variantă”. Membrii comisiei urmează să se reîntâlnească marţea viitoare, pentru a aduce propuneri concrete de modificare a legislaţiei, după consultarea formaţiunilor lor. Tema comasării alegerilor locale cu cele parlamentare în 2012  nu s-a discutat deloc în comisie, însă “se poate deja vorbi de coagularea unei decizii comune, în Coaliţie”, în favoarea ei după cum declara, ieri, Voinescu.

USL respinge însă categoric ideea comasării: „Sunt tipuri de alegeri diferite, sunt campanii diferite, sunt mize diferite pentru alegători”, a explicat copreşedintele Crin Antonescu, susţinând că amânarea localelor ar genera “instabilitate şi dezordine”. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-10-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image