2016-12-03 08:53

POLITICA


Ruptură între PSD şi PNL. Ponta, certat de liberali

 |  14:09
Ruptură între PSD şi PNL. Ponta, certat de liberali

Momente de încordare maximă în interiorul Opoziţiei. Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au certat foarte tare astăzi, după discursul din Parlament rostit de preşedintele PSD la votul de investitură al noului guvern Ungureanu. Surse din PSD ne-au relatat că liberalul Crin Antonescu s-a adresat în termeni foarte duri colegului său Victor Ponta, certându-l pentru mesajele transmise în Parlament. Din informaţiile noastre, Antonescu i-a reproşat lui Ponta faptul că a fost “foarte blând” cu cei de la Putere şi că a acceptat ideea de organizare a alegerilor în luna noiembrie. Mai mult, liderul PNL l-a criticat pe omologul său de la PSD pentru sprijinul pe care, în numele Opoziţiei, Ponta l-a anunţat pentru anumite măsuri pe care Guvernul Ungureanu le va lua.

La ora transmiterii acestei ştiri, liderii PNL s-au întrunit într-o şedinţă de urgenţă a Biroului Permanent Naţional  în care se va discuta, se pare, şi despre o eventuală ruptură între PSD şi PNL. La nivel oficial, Victor Ponta a declarat că nu înţelege supărarea liberalilor. “Nu am discutat în USL discursul meu, eu îmi fac singur discursul. Dacă colegii de la PNL s-au supărat, vom discuta acest aspect. Nu înţeleg de ce i-a deranjat atât de tare, am vorbit în numele meu şi, dacă vor, şi al PSD”, a declarat Ponta.

Mai mulţi lideri liberali s-au arătat deranjaţi de discursul lui Victor Ponta, foarte conciliant la adresa noului guvern. “Am fost şi noi miraţi de acest discurs al lui Victor Ponta. Nu l-am stabilit împreună în USL”, a declarat Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL.

Victor Ponta a ţinut în faţa Parlamentului, astăzi, un discurs foarte echilibrat şi neutru în care evitat orice atac dur la adresa premierului desemnat şi miniştrilor săi. Mai mult, el a anunţat o posibilă susţinere a USL dacă noul guvern va sprijini anumite măsuri punctuale.

Ponta: Opoziţia ar susţine Guvernul pe 15 proiecte

Victor Ponta a anunţat în cadrul discursului de joi că Opoziţia este dispusă să susţină noul guvern pentru 15 puncte-proiect, în cazul în care acesta le va promova. Co-preşedintele USL a făcut referire la Tratatul de guvernanţă bugetară şi fiscală şi a ACTA, susţinerea pentru Schengen şi MCV, plus „combaterea politizării şi corupţiei promovate de PDL”.

De asemenea, Ponta a precizat că Opoziţia ar susţine respingerea proiectului privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici, revenirea salariilor şi pensiilor la nivelul de dinainte de tăieri, respectiv asumarea unui nivel de deficit de 3%, şi a unei legi a responsabilităţii fiscale. Alte puncte enumerate între cele 15 de preşedintele PSD au vizat: transparenţa şi controlul pe Fondul de rezervă al primului-ministru, anchete şi control privind 'băieţii deştepţi din energie', adoptarea unei atitudini în privinţa proiectului de la Roşia Montana, cu evaluarea corectă pe trei zone: respect pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice.

Ponta a mai spus că Opoziţia va susţine noul cabinet în privinţa reducerii TVA la produse agricole, va susţine agricultura bio, adoptarea unei soluţii mai curajoase privind taxa de solidaritate pe marile averi - nu 1% ci 10%, CAS redus pentru angajator, în scopul creării de noi locuri de muncă, salariu minim de 850 de lei, pentru atragerea de venituri suplimentare la buget, anunţă Agerpres.

PNL, şedinţă anunţată şi anulată

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal anunţaseră pentru ora 14:30 organizarea unor declaraţii de presă, pe care ulterior au infirmat-o. Biroul de presă al PNL a precizat că partidul nu are programată pentru astăzi o şedinţă, precizând că preşedintele Crin Antonescu nu a stabilit încă o oră la care va face declaraţii. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-18

TAGURI: crin, ponta, usl, ceartă, opozitie, parlament



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MARICA
09 Feb 2012

Acum se va vedea cu adevarat reala si imensa diferenta dintre tinerii democrat-liberi si “revolutionari” comunisti de la USL. Le doresc success in noile mandate si sa aduca Romania acolo sus, unde ii este locul!
SIMONA
09 Feb 2012

Romania are nevoie de o conducere tanara, optimista si bine pregatita, cred ca noua guvernare va face treaba buna. Sper ca refresh-ul dat guvernarii sa fie benefic. Mi se pare nemaipomenit ca avem ministrii atat de tineri. Nu am decat cuvinte de lauda in ceea ce priveste alegerea acestora.
CORINA
09 Feb 2012

In sfarsit exista cineva care le va pune pumnul in gura papagalilor astora. V-ati dus pe copca baieti!
PITURCA
09 Feb 2012

Daca USL va bloca noul guvern, inseamna ca este mai mult decat clar ca singura lor dorinta este de a avea puterea. Pe ei nu ii intereseaza binele acesgtei tari, ci doar dorinta de a conduce si de a fura.
TALIDA COVACI
10 Feb 2012

Pe linga discursuri care infiereaza, pe linga aplauze venite din partea oamenilor de casa, Ponta a avut parte si de o analiza corecta a gestului sau. E facuta de Nicolae Cristache si publicata in ziarul online Sentinta. Cu ro dupa punct.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Crin Antonescu îi răspunde Alinei Gorghiu: Fiecare cu dreptatea lui Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, cel care a fost copreședinte al USL, îi amintește Alinei... 28 Noi 2016 | (4)
Undă verde de la Parlamentul European pentru planul de apărare Parlamentul European și-a dat marți votul pentru planul ce prevede o coordonare mai strânsă a... 22 Noi 2016 | (0)