2018-04-21 08:45


Ruşii debarcă în Siria

 |  21:00
Ruşii debarcă în Siria

Rusia a trimis spre Siria o navă de război cu un contingent mic de trupe, pentru a-şi proteja baza navală din portul Tartus, informează televiziunile americane. Potrivit acestora, serviciile secrete susţin că la bordul navei de război ruse, în drum spre Siria, se află arme de calibru mic şi muniţie.

Opoziţia cere înarmarea observatorilor

Consiliul Naţional Sirian (CNS), principala coaliţie de opoziţie împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a cerut duminică Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie care să prevadă măsuri coercitive împotriva regimului de la Damasc, inclusiv recurgerea la forţă militară, informează Agerpres. Solicitarea vine a doua zi după decizia observatorilor ONU de a-şi suspenda operaţiunile în Siria, decizie care a surprins CNS, după cum se afirmă în anunţul organizaţiei.

Prin documentul respectiv, CNS  solicită Consiliului de Securitate o rezoluţie prin care observatorii să fie înarmaţi pentru a se apăra şi să constrângă regimul să înceteze uciderile şi să aplice planul” de ieşire din criză al emisarului internaţional Kofi Annan. Tot după anunţul suspendării misiunii observatorilor ONU, şi Turcia a cerut sâmbătă Consiliului de Securitate să adopte “o nouă măsură” pentru a împiedica intensificarea tragediei umane din Siria, după anunţul privind suspendarea misiunii de observatori ai Naţiunilor Unite în această ţară, citează AFP.

Misiunea de observatori ONU din Siria a fost suspendată începând de sâmbătă, din cauza intensificării violenţelor, a anunţat chiar şeful misiunii, generalul norvegian Robert Mood. Suspendarea presupune oprirea tuturor operaţiunilor de patrulare până când situaţia conflictelor va permite reluarea lor. De asemenea, contactele cu părţile implicate în conflict vor fi reduse atât timp cât riscurile la care sunt expuşi observatorii ONU sunt foarte ridicate. “Absenţa voinţei celor două părţi - guvern şi opoziţie - privind o tranziţie paşnică şi opţiunea militară contribuie la sporirea numărului de morţi: civili nevinovaţi, bărbaţi, femei şi copii sunt zilnic ucişi, iar acest lucru creşte riscul la care sunt supuşi observatorii internaţionali”, a explicat Robert Mood.

Putin ia cu asalt Israelul

Şi preşedintele rus, Vladimir Putin, se implică în criza siriană şi urmează să efectueze o vizită oficială în Israel la 25 iunie pentru a discuta problema siriană, dar şi programul nuclear iranian, scrie newsru.com, citând presa israeliană, deşi pe site-ul Kremlinului nu există informaţii despre această vizită.

Astfel, ziarul israelian “Maariv” spune că, în aşteptarea preşedintelui rus, au fost reţinute 270 de camere la hotelul King David Jerusalem, care în semn de respect faţă de liderul de la Moscova nu va primi alţi oaspeţi în timpul vizitei acestuia.

Vladimir Putin va fi însoţit în vizita sa de o delegaţie formată din 400 de persoane, care vor sosi în Israel în trei avioane, mai spune presa israeliană, care precizează că preşedintele rus se va întâlni cu omologul său israelian, Shimon Peres, şi cu premierul Benjamin Netanyahu, cu care va discuta situaţia din Siria şi dosarul nuclear iranian. Putin se va deplasa cu această ocazie şi în teritoriile palestiniene, unde se va întâlni cu preşedintele Mahmud Abbas, şi în Iordania, unde va purta convorbiri cu Regele Abdullad al II-lea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-01-03

TAGURI: rusia, siria, debarca





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova