2016-12-08 02:21

POLITICA


S-a deschis sezonul la vânătoare de Boc

 |  19:16
S-a deschis sezonul la vânătoare de Boc

Chiar dacă lucrurile par că s-au mailiniştit în PDL după remanierea guvernamentală, Emil Boc nu poate dormiliniştit. Unii dintre democrat-liberali, în frunte cu Elena Udrea, îl vorplecat din fruntea PDL pentru că, de dragul Guvernului, Emil Boc a lăsatpartidul necondus.

Elena Udrea a fost prima care a cerut capul lui Boc, propunând ca celcare are postul de premier să nu mai poată fi preşedinte al partidului. AdrieanVideanu a renunţat la funcţia de ministru şi se încălzeşte undeva la margineaterenului pentru a se ocupa de partid. Primele mişcări pentru decapitarea luiBoc au fost făcute deci. Corului vocilor care-i contestă competenţele multiplelui Boc i s-a alăturat ieri prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorulOrest Onofrei. Şi el a observat că partidul “dă semne că nu este condus”.Onofrei a declarat, citat de Mediafax, că pericolul unui partid aflat laguvernare, cum este cazul PDL, este să amestece administraţia cu viaţa departid sau, sub pretextul că guvernarea ocupă prea mult timp, partidul să fielăsat să se descurce singur. “Este evident faptul că PDL dă semne că nu estecondus şi că riscul ca fiecare să facă ce crede că e mai bine este mare, ceeace se va transforma foarte repede, în aceste condiţii, în fiecare face ce-lduce capul”, a spus Onofrei. El a adăugat că nu se poate face politică “dupăureche”, pentru că există riscul ca oricine să dea impresia că se pricepe. “Esteexact ca atunci când înveţi să mergi pe bicicletă. După ce ai impresia că aiînvăţat şi te crezi suficient de şmecher, iei mâna de pe ghidon, să te vadălumea cât de grozav eşti. Inevitabil, o asemenea atitudine face ca atunci cândte loveşti de prima piatră să dai cu bicicleta în gard şi să faci roata un opt”,a afirmat senatorul PDL. După părerea lui, nu e prea târziu ca aceia careconduc acest partid “să pună mâna pe ghidon”, înainte să întâlnească primapiatră.

Ori preşedinte departid, ori premier

Imediat după remanierea din septembrie, Elena Udrea atrăgea atenţia căîn partid spiritele s-au calmat “oarecum”, dar problemele nu s-au rezolvat. Ea aspus că alegerile din teritoriu trebuie reluate pentru că acolo este nevoie destabilitate şi autoritate “iar un lider care nu este alesnu poate fi autoritar”. Udrea a avansat într-un interviu pentru revista “22” opropunere care îl viza direct pe Boc. Ea a spus atunci că premierul nu trebuiesă mai fie în continuare preşedintele partidului, pentru că “se menţine risculde a amesteca foarte tare prestaţia Guvernului cu imaginea partidului”. Înaceste condiţii, partidul trebuie să-şi creeze o structură de conducere care săgestioneze activitatea acestuia, să-l facă activ, să-i dea o viaţă independentăde cea a Guvernului. Udrea l-a nominalizat pe Videanu ca pe persoana potrivită săse ocupe de organizarea partidului, nerenunţând însă la cerinţa lui TraianBăsescu, aceea ca PDL să fie condus de patru prim-vicepreşedinţi. Şi AdrieanVideanu a pledat pentru ca alegerile interne să fie reluate în aceastătoamnă, ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă, în acest fel fiind posibilăgrăbirea alegerilor pentru conducerea centrală care s-ar putea desfăşura mairepede decât în primăvara anului viitor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-07-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image