2016-12-06 10:26

POLITICA


Sânge şi petrol rusesc

 |  18:34
Sânge şi petrol rusesc

PremierulRusiei, Vladimir Putin, l-a acuzat pe fostul preşedinte al grupului petrolierIukos, Mihail Hodorkovski, aflat în detenţie, că a recurs la asasinate pentrua-şi proteja interesele comerciale. „Are sânge pe mâini",a declarat Vladimir Putin în cursulreuniunii anuale a Clubului Valdai, la Soci, pe litoralul Mării Negre.Premierul a mai precizat că Hodorkovskinu a fost judecat pentru uciderea unei femei care refuzase să îi achite o taxăde protecţie, închis pentru fapta menţionată fiind un ţap ispăşitor,responsabilul serviciului său de securitate. Mihail Hodorkovski, care a fost preşedinte al Iukos şi celmai bogat om din Rusia, a fost condamnat în 2005, însă în prezent este judecatpentru comerţ ilegal cu petrol. Deşi a expus acuzaţiile, Putin a declarat că nuva interveni în acest caz. Mihail Hodorkovski a fost condamnat laopt ani de închisoare în 2005 pentru escrocherie, după un proces denunţat cafiind o formă de sancţionare a unui om de afaceri independent care avea ambiţiipolitice. În momentul arestării în 2003, Hodorkovski era considerat unpotenţial rival al lui Putin.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-05-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image