2016-12-11 04:28

POLITICA


Sateliţii lui Clooney au „acuzat” un criminal de război

 |  17:11
Sateliţii lui Clooney au „acuzat” un criminal de război

Curtea Penală Internaţională (CPI) pregăteşte un dosar legat de crime de război în Sudanul de Sud în urma unei anchete care se bazează pe date furnizate de Proiectul Sentinel, o reţea privată de sateliţi de spionaj avându-l în spate pe actorul şi activistul George Clooney. Sateliţii au început să obţină imagini din decembrie anul trecut. „Noi suntem paparazzi antigenocid”, declară grupul The Satellite Sentinel Project.

Crimele de război ar fi fost orchestrate de ministrul apărării, Mohamed Hussein Abdelrahim, umărit de CPI şi pentru crimele de la Darfur, în perioada august 2003 până în martie 2004. Hussein ar fi trimis trupe în această regiune care ar fi ucis fără discriminare zeci de mii de civili într-un efort de a suprima revolta împotriva regimului din Khartoum. Documentele obţinute de către TIME arată că CPI construieşte un caz separat vizând uciderea de civili pe parcursul anului trecut în Kordofan, munţii Nuba, Blue Nile şi Sudanul de Sud, la comanda aceluiaşi Hussein. Nordul încearcă să obţină controlul asupra acestor regiuni bogate în petrol. Sudanul de Nord este majoritar musulman şi sărac în resurse, în timp ce Sudul este locuit de o importantă comunitate creştină şi deţine resurse de petrol bogate.

Raportul CPI s-a bazat pe imaginile obţinute de grupul de monitorizare prin satelit care îl are ca şef pe George Clooney. Sateliţii au înregistrat toate mişcările de trupe şi artilerie din zonă, precum şi imagini ale mai multor gropi comune cu civili asasinaţi de Guvernul din Sudan. Potrivit grupului, forţele armate ale Sudanului şi miliţiile arabe au ucis sistematic susţinătorii independenţei Sudanului de Sud.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-09-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image